Lansare de proiect: „Consiliere, inovare, simulare - pentru un acces real la piaţa muncii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, 22 august, la sediul Inspectoratului Şcolar General a fost lansat un proiect cu finanţare europeană, ce vizează îmbunatăţirea perspectivelor de inserţie pe piaţa muncii a elevilor din învăţământul preuniversitar.

Valoarea totală a proiectului este de peste 2 milioane lei, din care 97,99 % reprezintă contribuţia nerambursabilă de la Uniunea Europeană şi Guvernul României şi 2,01 % - contribuţia proprie a fiecărui partener din cadrul proiectului.

Proiectul urmăreşte dezvoltarea competenţelor practice ale elevilor şi oferirea, prin servicii de consiliere, de sprijin specializat pentru o orientare corectă în carieră, pe termen lung vizând să contribuie la diminuarea decalajului existent în prezent între cunoştintele dobândite la şcoală şi nevoile concrete de pe piaţa muncii, sporind astfel şansele realizării unei tranziţii mai facile de la şcoală la viaţa activă, a declarat Theodora Şotcan, Inspector Şcolar General şi manager de proiect.

Obiective specifice ale proiectului sunt:

  • Dezvoltarea, adaptarea, promovarea şi furnizarea serviciilor de orientare şi consiliere profesională pentru 360 elevi, în sprijinul tranziţiei de la şcoală la viaţa activă a acestora;
  • Creşterea relevanţei rezultatelor învăţării dobândite printr-o abordare inovativă a organizării stagiilor de practică pentru 300 de elevi la viitorul loc de muncă;
  • Dezvoltarea şi promovarea parteneriatelor între şcoli, parteneri sociali şi companii;
  • Dezvoltarea abilităţilor practice şi a compeţentelor antreprenoriale pentru 90 elevi prin activităţi de simulare propriu-zise specifice unei firme reale, prin metoda inovativă „firmă de exerciţiu”.

Parteneri:

  • Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău – Beneficiar
  • Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Bacău
  • Liceul Tehnic „Dumitru Mageron” Bacău
  • Colegiul Naţional „Costache Negri” Târgu-Ocna

Alte articole:

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată