Grefieră de la Tribunalul Bacău, condamnată la închisoare cu executare pentru fapte de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O grefieră de la Tribunalul Bacău acuzată că, în complicitate cu altă persoană, a cerut bani de la mai multe persoane cărora le dădea de înţeles că este judecătoare şi că poate interveni în dosarele penale ale acestora a fost condamnată definitiv la doi ani şi opt luni de închisoare cu executare.

Curtea de Apel Bacău a condamnat-o pe Viorica Stanciu, grefier la Tribunalul Bacău, la doi ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă, după ce, împreună cu o altă persoană, a solicitat bani de la mai multe persoane, lăsând să se înţeleagă că are influenţă pe lângă judecătorii Curţii de Apel Bacău, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În fapt, magistraţii băcăuani au admis apelul procurorilor DNA şi au modificat sentinţa dată iniţial de Tribunalul Neamţ, prin care grefiera era condamnată la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare.

Magistraţii au menţinut însă pedeapsa pentru complicele Vioricăi Stanciu, Sorinel Voroneanu, care a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în formă continuată şi complicitate la trafic de influenţă.

Sentinţa instanţei este definitivă.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, Viorica Stanciu, în complicitate cu Sorinel Voroneanu, care o prezenta pe aceasta ca fiind judecător la Bacău, a pretins de la o femeie, în septembrie 2014, suma de 50.000 de euro, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor magistraţi de la Curtea de Apel Bacău.

În schimbul banilor, grefiera ar fi urmat, potrivit anchetatorilor, să îi determine pe judecători să pronunţe o hotărâre de punere în libertate a unei persoane, aflată în arest preventiv, sau o decizie de înlocuire a detenţiei provizorii cu o altă măsură preventivă.

În rechizitoriu se mai arăta că, în octombrie 2014, Sorinel Voroneanu, ajutat de Viorica Stanciu, a solicitat de la un denunţător suma de 2.000 de euro şi a primit 9.000 de lei, creând aparenţa că grefiera are influenţă asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Bacău şi că îi poate determina pe aceştia să pronunţe o hotărâre favorabilă denunţătorului, în sensul achitării sau reducerii pedepsei date de Tribunalul Neamţ.

”Ajutorul direct şi efectiv dat de inculpata Stanciu Viorica a constat în oferirea de date şi informaţii privind stadiul dosarului şi membrii completului de judecată învestiţi cu soluţionarea apelului formulat de către denunţător”, se arăta în rechizitoriul DNA.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO