FOTO Cei mai buni elevi matematicieni din ţară s-au întrecut la Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concurs de Geometrie

Mai bine de 170 de elevi de la cele mai prestigioase şcoli din România au participat, în acest sfârşit de săptămână, la Concursului de Geometrie “Gheorghe Ţiţeica”.

Evenimentul a fost găzduit de Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” şi se află la a IV-a ediţie. 

Organizatorii au structurat simpozionul pe mai multe etape: joi a avut loc şedinţa de deschidere a lucrărilor evenimentului, vineri – proba individuală, sâmbătă - proba pe echipe, un workshop de creaţie, urmat de Gala Laureaţilor, care a avut loc în amfiteatrul colegiului băcăuan.

Duminica a fost ziua dedicată unui colocviu în care s-au schimbat impresiile întâlnirii.

Este unicul concurs de geometrie care se organizează în Europa. Deja anul acesta au sosit elevi ai claselor VI-a – X-a din mai multe judeţe: Iaşi, Vaslui, Galaţi, Constanţa şi Botoşani. Concursul devine unul de amploare”, a explicat profesorul de matematică Cătălin Barbu, unul dintre organizatori.  

Preşedintele concursului a fost Prof. Univ. Dr. Dorin Andrica - de la Universitatea “Babeş- Balyai” din Cluj Napoca.

Subiectele propuse spre rezolvare au fost concepute de cunoscuţi profesori de matematică din Bacău. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare