Fondul ”Solidaritatea”, eșec total la Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deși a fost deschis în urmă cu mai bine de două luni, doar doi băcăuani au făcut donații în contul special deschis la Trezorerie și  denumit sugestiv "Solidaritatea".

Deși a fost deschis în urmă cu mai bine de două luni, doar doi băcăuani au făcut donații. "La ora actuală avem 101 lei, bani donați de două persoane fizice, fiind un cont dedidat exclusiv acestora. Banii ajung automat la bugetul de stat alături de alte sume colectate", ne-a declarat Adrian Anghel, purtător de cuvânt Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău.

Unul dintre donatori este Silviu Bondor, vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău care a depus în cont suma de 100 de lei. "Așa am simțit atunci și am trimis pe cineva să depună. Trebuie să ne mobilizăm cu toții pentru a scoate țara din criză. Nu pot să le spun eu celorlalți ce să facă. Îmi pare rău că s-au adunat așa de puțini bani, dar asta e", a spus Bondor.

Contul este deschis la Trezoreria Națională, însă plățile se pot face la trezoreriile de domiciliu. Părerile băcăuanilor, cu privire la acest lucru sunt împărțite. Unii nici nu vor să audă de donații, având în vedere tăierile de salarii, alții, în schimb, ar dona. "Nu o să depun nici măcar 50 de bani. Dacă ajung la bugetul de stat și de acolo se înfruptă toți ca până acum ce am rezolvat ? Nu e destul că le plătim salariile le mai dăm și în plus", ne-a spus revoltat Ovidiu Domnica, curier.

Chiar dacă nu are garanția că banii vor fi cheltuiți cu cap, Ioan Hidigan spune că ar dona bani. "O să discut cu soția și fata și poate chiar o să punem ceva bani acolo. Dacă este pentru binele țării o facem", a spus pensionarul.

Sumele adunate în acest cont se constituie venituri la bugetul de stat și vor fi luate în calcul la rectificările bugetare. Chiar dacă până acum nu a avut mare succes, inițiatorii proiectului așteaptă în continuare donații.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată