Cei mai buni elevi băcăuani vor primi burse în cadrul programului „Cine are carte, are parte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 3000 de elevi  băcăuani vor fi premiaţi de Primăria Bacău, în cadrul campaniei „Cine are carte, are parte“. Efortul financiar pentru acest an este de 3,6 milioane de lei, iar în această etapă a semestrului 2 a anului şcolar se vor acorda premii de 1,8 milioane de lei.

Începând de astăzi, timp de o săptămână, elevii care au obţinut rezultate bune în semestrul întâi a anului şcolar 2013-2014 vor fi premiaţi. „Bursele şcolare acordate prin programul “Cine are carte, are parte” au fost iniţiate în anul 2007 de către primarul Romeo Stavarache, pentru încurajarea performanţei la învăţătură. Bursele se acordă semestrial şi sunt împărţite în trei categorii: bursa de excelenţă, în valoare de 100 lei, lunar, bursa de performanţă, de 75 lei, lunar şi bursa de merit, de 50 lei, lunar“, a precizat Ionuţ Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău. În această dimineaţă, începând cu ora 9.30, au avut loc festivităţi de acordare a burselor şcolare la Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga“, Colegiul „Henri Coandă“, Şcoala Gimnazială „Octavian Voicu“, Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron, Colegiul „Grigore Antipa“, Şcoala „Alexandru Şafran“ şi Colegiul Tehnic de Comunicaţii NV Karpen.
Vor fi acordate burse în toate şcolile şi liceele băcăuane. Festivitatea se va închide vinerea viitoare, pe 11 aprilie, la Şcoala Georgeta Mircea Cancicov“.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate