Ce mesaj îi transmite primarul Romeo Stavarache actriţei Anca Sigartău, care a demisionat din fruntea Teatrului Municipal Bacovia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Romeo Stavarache şi-a exprimat regretul că Anca Sigartău a demisionat de la conducerea Teatrului Municipal Bacovia. Mai mult, edilul afirmă că îi înţelege decizia „cred că nu a mai suportat nedreptăţile care i s-au făcut“, spune acesta într-o postare pe Facebook. La rândul lui, Stavarache a fost contestat şi acuzat de tot ce a fost rău în Bacău chiar de colegii din partid, unii formaţi chiar de primar.

Anca Sigartău este regretată de primarul Romeo Stavarache, aflat în arest la domiciliu dar şi de primarul interimar al Bacăului, Ilie Bîrzu, care a apreciat evenimentele organizate de actriţă cât timp a fost manager al Teatrului Bacovia. Edilul nu s-a arătat suprins de demisia Ancăi Săgartău şi a ţinut să-şi arate simpatia printr-un mesaj pe Facebook: „În vara anului trecut, Bacăul a fost capitala teatrului internaţional. Zile întregi de emoţii, spectacole, euforie pe străzile oraşului nostru. Ceva ce nu a mai văzut Bacăul, ceva de vis şi de povestit. Sute de oameni de valoare ai Europei au venit la noi, şi au povestit, mai departe, lumii despre Bacău. Eforturile au fost imense, mii de oameni au lucrat intens, dar bucuria spectacolelor a fost uriaşă. Nu pot să uit omul care a fost sufletul proiectului. Mulţumesc, Anca Sigartău pentru că ne-ai fost alături, şi ne-ai demonstrat faptul că băcăuanii merită mai mult. Ce am trăit cu toţii atunci, nu poate fi şters! Emoţiile au fost scrise în cartea de onoare a Bacăului, şi in inimile noastre. Timpul va dovedi cele spuse. Am văzut că Anca Sigartău a hotărât să plece, cred că nu a mai suportat nedreptăţile care i s-au făcut. Eu îi înţeleg hotărârea, o respect, şi îi urez din tot sufletul să aibă parte de tot ceea ce este mai bun în viaţă. Anca şi echipa ei merită din plin acest lucru. Succes, Anca în tot ceea ce vei face şi vei construi. Pentru întreaga muncă, Bacăul merge mai departe în programul Oraşe Europene“, a spus Romeo Stavarache în ultimul său mesaj pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA