Bacăul, invadat de insecte. Primăria va stropi, din avion, căpuşele şi ţânţarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avioanele vor zbura şi deasupra stufului de la Insula de Agrement FOTO Mircea Merticariu

Primăria municipiului Bacău, prin Direcţia Salubrizare, Agrement, Parcuri, va face, începând cu 29 iunie, un tratament contra căpuşelor şi ţânţarilor. Zborurile se vor desfăşura în intervalul orar 05.00 – 10.30, timp de cinci zile. În cazul în care  condiţile  meteorologice vor fi nefavorabile, intervalul pentru efectuarea tratamentelor avio se va prelungi.

Temperaturile ridicate din ultima perioadă dar şi ploile au înmulţit numărul căpuşelor şi ţânţarilor din municipiul Bacău. Totodată, zonele necurăţate şi neigienizate din oraş au favorizat dezvoltarea acestora, care pot fi un adevărat focar de infecţie pentru populaţie. Până pe 5 iulie, pe cerul Bacăului vor zbura avioane, care vor face dezinsecţia în întregul oraş.
„După finalizarea acţiunii, se va interveni cu zboruri intermediare în zonele cu vegetaţie abundentă, în parcuri şi zone traversate de cursuri de apă, urmând ca, în funcţie de necesităţi, să se efectueze şi un al doilea tratament pe întreaga suprafaţă a municipiului. Substanţele folosite sunt omologate şi nu au efect dăunător asupra oamenilor şi animalelor“, a precizat Ionuţ Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău. 

Pulverizarea aeriană va avea loc în zonele cu vegetaţie abundentă precum Insula de Agrement, Parcul Cancicov,  Parcul Gherăieşti  dar şi în alte zone verzi.
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune