Bacău: Pâinea se scumpeşte progresiv până la 70%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prima etapă, preţul se va mări cu 40%, iar din octombrie vom plăti cu 60-70 de bani mai mult pentru franzela de 1 leu. Anunţul a fost făcut de marii producători din judeţ, care pun această majorare pe seama creşterii preţului la grâu. 

Prima societate care a dat tonul a fost Pambac Bacău, principalul producător de pâine de pe piaţa locală. Conducerea firmei susţine că decizia este motivată de creşterea preţului la grâu şi că scumpirea nu poate fi evitată.

„De câteva zile tot facem calcule. Preţul grâului se modifică de la o zi la alta. Nu avem încotro. În primă fază vom scumpi cu 30 - 40% şi apoi mai mult, urmând să ajungă până la 70%. Preţul grâului a crescut deja cu circa 60% şi sunt semnale că se va dubla“, ne-a declarat Alin Giurea, preşedintele societăţii Pambac SA Bacău.

„Făina s-a scumpit“

Şi alţi producători de pâine s-au grăbit să anunţe scumpiri. „Am mărit deja preţul cu 10 bani. Eu cumpăr făina mult mai scumpă acum, chiar şi cu 1,2 lei kilogramul, şi nu pot să vând pâinea cu acelaşi preţ. Dacă acum este 1 leu, cred că va ajunge la 1,5 lei în cel mai scurt timp“, a spus Vali Popa, administratorul SC Inan Impex Bacău.

Şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bacău, Ioan Chiriac, nu găseşte o justificare în creşterea preţului la pâine.

Măririle de preţ sunt nejustificate

„Preţul de acum al pâinii a fost stabilit în 2007, când grâul se vindea cu 70 - 80 de bani pe kilogram. În 2008 şi 2009 preţul grâului a scăzut la jumătate şi nu am văzut pe nimeni să coboare preţul la pâine, aşa cum era firesc. Este drept că acum grâul se vinde din nou cu 80 - 90 de bani, dar, repet, aşa era şi în urmă cu trei ani“, ne-a declarat Chiriac. De aceeaşi părere par să fie şi fermierii din judeţ şi îi bănuiesc pe producătorii de pâine că speculează criza mondială de grâu, pentru a mări preţurile. „Grâul nu este scump. A ajuns la adevărata valoare şi se pare că se va mai scumpi. Dar grâu există în România. Cine spune că nu are de unde să cumpere grâu minte sau vrea să-l ia degeaba“, a spus Laurenţiu Baciu, fermier.

Vestea i-a luat prin surpridere pe băcăuani. „Nu se poate să se scumpească pâinea. Nu se justifică. Eu lucrez în domeniu şi ştiu că preţul pâinii nu are de ce să crească“, ne-a spus băcăuanul Alexandru Gorgoi, inginer agronom.

Gheorghe Adăiţei, PENSIONAR : Pâinea o să fie un lux. Mâncăm mai puţină pâine şi facem mai multă mămăligă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO