Bacău: Marius Vrânceanu are mână bionică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul de sport şi-a împlinit visul după cinci luni de la accidentul feroviar care i-a schimbat viaţa. El îşi doreşte și un cot electric, dar acesta costă 20.000 de euro, adică tot la fel de mult cât a costat mâna bionică.

De aproape o săptămână, Marius Vrânceanu are o mână bionică. În urmă cu cinci luni, trenul i-a smuls braţul stâng din umăr. Medicii au acţionat tardiv iar băcăuanul a rămas cu o infirmitate pe toată viaţa. Mâna bionică i-a redat stima de sine, iar condiţia fizică bună l-a ajutat să facă progrese importante.

„Pot mişca aproape toate degetele, pot ridica greutăţi de 2-3 kilograme. Încă mi-e teamă să beau cafeaua cu mâna asta, nu am atâta dexteritate. Medicii au rămas impresionaţi de progresele făcute, am evoluat într-o săptămână, cât alţii în şase luni", ne-a spus Marius Vrânceanu. Profesorul băcăuan mai are foarte puţin din umăr, fapt care influenţează capacitatea de a folosi mâna bionică.

Braţul şi degetele, adevărate minuni ale tehnicii, sunt mişcate prin încordarea muşchilor din urmăr.

 Mânuşa din silicon, garantată şase luni

Marius Vrânceanu îşi face griji că în cazul unei defecţiuni, nu va avea bani să-şi cumpere alte componente ale mâinii bionice. Mâna a costat 19.000 de euro cu tot cu TVA. Antebraţul şi braţul sunt realizate în România, iar palma, degetele, mănuşa din silicon, în Scoţia. Numai mănuşa din silicon costă 1.500 de euro şi este garantată şase luni.

„Eu sper să reziste, că din salariul meu de profesor nu voi putea să-mi cumpăr alta. Nici nu câştig atât în şase luni. Oricum, nu voi spăla vase şi nu voi sta prea mult în soare cu ea", a mai spus Vrânceanu. Cupa de la umăr costă 3.000 de euro, dar bărbatul speră să nu se strice, deoarece nu ar avea bani pentru una nouă.

„Prima oară când mi-au pus-o, mă jena, simţeam că e un corp străin. Acum m-am mai obişnuit. Medicul mi-a zis că nu se va îngroşa braţul meu şi că în felul ăsta voi putea folosi această mână o perioadă mai îndelungată", a mai spus bucuros Marius Vrânceanu. Principala nemulţumire legată de braţul bionic este cotul mecanic. Dacă ar fi avut mai mulţi bani, îşi lua un cot electric, pentru a nu fi nevoit să-şi ridice cu cealaltă mână întreg braţul.

„Nu sunt mulţumit de cot! Dar nu am ce face. Mi-au spus că unul electric costă în jur de 20.000 de euro. Aproape că nici nu pot visa la aşa ceva. Sunt prea mulţi bani pentru mine", a mai spus resemnat Marius.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști