Bacău: Copiii din zonele sărace ale județului, ajutați să meargă la școală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 500 de copii din zonele sărace ale județului Bacău vor avea parte anul acesta de un început de an școlar fericit. Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) Bacău a demarat cea de a doua campanie de strângere de rechizite și uniforme școlare ce vor merge la elevii de școală generală și gimnazială fără posibilități materiale din comunele Vultureni, Stănișești, Podu Turcului și Motoșeni

„Acum suntem în perioada de strângere și sortare a rechizitelor iar în perioada 13 - 18 septembrie le vom împărți elevilor. Ele provin din donații făcute de către diverse persoane fizice și juridice", ne-a spus Ionuț Chiriță, purtătorul de cuvânt al FSC Bacău.

Burse sociale pentru liceeni

De sprijin în noul an școlar vor avea parte și 50 de liceeni înscriși la unități de învățământ din municipiul Bacău. Aceștia au fost încluși în programul „Adoptă un liceean" și vor primi pe tot parcursul anului școlar 2010 - 2011 burse lunare ce le vor permite să-și acopere cheltuielile de cazare și masă.

„Pe lângă ajutorul financiar elevii vor primi sfaturi specializate pentru o bună organizare a vieții la liceu, sprijin și consiliere pentru depășirea situațiilor problematice cu care se vor confrunta, asistența specializată pe probleme de educație și viața de zi cu zi" a mai declarat Ionuț Chiriță.

Primarii comunelor din care provin elevii sunt siguri că ajutorul primit le va face viața mai ușoară atât copiilor cât și familiilor din care provin aceștia. „Anul trecut noi am avut încasări la buget de 100.000 de lei. Nu am avem posibilități materiale să ajutăm persoanele nevoiașe din comunitate. Pentru elevi aceast ajutor este o gură de oxigen", ne-a declarat Bogdan Popa, primarul comunei Stănișești.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!