Bacău: Cea mai puternică familie de sportivi din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familia Jitaru-Ichimaş se simte ca acasă în sala de antrenament

Soţii Mihaela şi Sorin Jitaru-Ichimaş, legitimaţi la Clubul SC Bronx din Bacău, sunt zilnic în sala de antrenament, unde ridică greutăţi de peste 100 de kilograme. La antrenamente participă şi fiul lor Ştefan (5 ani) şi fiica Maria (1 an). Dacă băieţelul îndrăgeşte boxul, bebeluşa a început deja să ridice gantere de 1 kg.

Sunt împreună de opt ani şi viaţa lor este sport. Sala de antrenament le este a doua casă, iar salteaua şi halterele, cele mai familiare obiecte.


Soţii Mihaela şi Sorin Jitaru-Ichimaş sunt legitimaţi la clubul băcăuan Bronx şi afirmă deschis că atunci când simt bara de haltere în mâini şi salteaua sub tălpi viaţa lor devine de 100 de ori mai frumoasă. Ambii au început sportul cu atletismul, iar apoi s-au îndrăgostit de lupta corp la corp cu un adversar. Ea - qwan ki do (n.r. - arte marţiale vietnameze), el - box. Câţiva ani mai târziu, ambii au trecut la powerlifting (n.r. – sport în care se ridică  greutăţi). Au doi copii, un băieţel, Ştefan Cristian, şi Maria Sorina, care atunci când au deschis ochii pe această lume au dat de medaliile, diplomele şi cupele părinţilor lor. 


Aur la Europene


Mihaela (33 de ani) are în palmares patru titluri europene şi două mondiale în competiţiile de qwan ki do. Pe lângă acestea, sportiva este multiplă campioană naţională şi Maestru Emerit în arte marţiale vietnameze, titlu obţinut încă din 1998, după aurul câştigat la Mondialele din Abijdan, de pe Coasta de Fildeş. Ultima medalie câştigată în lupta corp la corp cu un adversar a fost în 2009, la Europenele din Austria unde a câştigat aurul, cu toate că era însărcinată în trei luni cu Maria. „Nu mi-a fost frică. Mă feream doar ca să nu primesc picioare în burtă. Am avut curaj, însă în sport fără curaj nu faci nimic. Atunci am luat medalia de aur, Maria mi-a purtat noroc!“, a afirmat Mihaela.


După ce a devenit mămică a doua oară, sportiva a început să practice powerlifting-ul, cot la cot cu soţul său. A obţinut deja aurul la Naţionalele de anul trecut care s-au desfăşurat la Alba Iulia, bronzul la Cupa Moldovei (Bacău) şi tot medalia de aur la Cupa „Triumf“ (Moineşti). 


„Dacă sportul ar dispărea, eu l-aş reinventa!“


Sorin (43 de ani) a obţinut ca pugilist titlul de vicecampion naţional în 1991, bronz la Zonalele din 1987, la categoria semigrea. A urmat apoi la powerlifting locul III la Cupa Bart Guard (n.r. – competiţie organizată de o firmă de pază şi protecţie), aur şi bronz anul trecut la Cupa Moldovei, urmate de patru medalii de argint la Naţionalele de la Alba Iulia.


Anul acesta, sportivul băcăuan a luat o medalie de aur şi una de bronz la Cupa Triumf care s-a desfăşurat la Moineşti. „Sportul este cea mai mare pasiune a vieţii mele. Să presupunem prin absurd că sportul ar dispărea, eu l-aş reinventa! E încredere şi frumuseţe. Nu am simţit ceva mai puternic în viaţa mea decât dorinţa de a face sport. Atunci când unii cunoscuţi îmi spun să renunţ pentru că am şi eu o vârstă, le răspund că «mişcarea nu ţine cont de numărul anilor»“, a spus Sorin.

Antrenamente alături de copiii lor


Cei doi sportivi s-au cunoscut într-un club, în 2004. Mihaela s-a dus cu o prietenă la un suc, iar Sorin era bodyguard. „Sorin a intrat în vorbă cu mine, însă fiecare a început să vorbească despre sportul lui. Fiecare zicea că sportul pe care îl face el este cel mai bun“, râde Mihaela. Cei doi soţi se antrenează în sală de patru-cinci ori pe săptămână. Alături de ei participă, de ceva vreme, şi micuţii Ştefan şi Maria. Băieţelul de 5 ani consideră deocamdată sportul „o joacă zilnică cu mama şi cu tata“. Chiar dacă nu poate încă să meargă, fetiţa de 1 an calcă deja pe urmele părinţilor. „Îmi vine să râd că Maria a început deja să ridice gantere de 1 kg“, spune Mihaela. 

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online