Bacău: Bugetul municipiului, mai mic decât cel de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2011 Bacăul va trebui să cheltuiască cu aproape 65 de milioane de lei mai puțin. Cea mai importantă investiție care va intra în derulare anul acesta este modernizarea Căii Moinești

Anul 2011 va fi mai sărac pentru bugetul de venituri și cheltuieli a municipiului Bacău. Consilierii locali au aprobat ca valoarea acestuia să fie în 2011 de 300.899.000 de lei, față de 419.580.000 de lei cât a fost anul trecut.

Suma va fi însă mărită cu alte aproape 54.000.000 de lei, bani ce provin din economii bugetare realizate în 2010 și din fonduri acordate de la bugetul de stat pentru continuarea unor lucrări cu finanțare europeană. " Începând din acest an, din banii strânși la bugetul local, rămân municipiului doar 44% față de 48% cât era până acum. Diferența merge la bugetul de stat. Am prevăzut acest lucru şi am făcut o economie anul trecut de 12 milioane de lei. Acești bani ne ajută să nu blocăm investițiile aflate în derulare", a spus Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău.

Pentru că veniturile sunt la limită primul semn de întrebare pus chiar de către edil este cel legat de plata salariilor celor aproximativ 3.000 de profesori din municipiul Bacău. Noul buget are prevăzut la acest capitol 73 de milioane de lei în timp ce calculele arată că este nevoie de aproape 117 milioane de lei. "Prin luna octombrie va trebui făcută o rectificare bugetară pentru a nu se intra în imposibilitate de plată. Nu putem face cheltuieli mai mari la un capitol", a mai spus primarul.

Investiții noi în 2011

Chiar dacă bugetul este mai mic decât cel de anul trecut cu aproape 65 de milioane de lei,administrația locală este decisă să nu oprească investițiile începute în anii anteriori și să înceapă altele noi. "Vor continua lucrările la Spitalul Municipal, la cimitirul Sarata II dar și la cele de modernizare a Insulei de Agrement. Pe lista de investiții noi sunt cuprinse, printre altele, modernizarea Căii Moinești și construirea unui nou corp de clădire la Liceul Econimic", a mai spus edilul.

Chiar dacă bugetul de venituri și cheltuieli pe 2011 nu este mai mare decât cel de anul trecut  locuitorii orașului speră ca acesta să le rezolve așteptările pe care le au. "Nu mă interesează cât de mare sau mic este bugetul. Ceea ce contează este ce se face cu acești bani. Pe lista de promisiuni sunt tot felul de proiecte de care tot am auzit dar nu am văzut nimic concret. Un exemplu este Insula de Agrement unde nu s-a făcut nimic până acum", a spus Ionuț Stănescu, un băcăuan de 37 de ani.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi