Zeci de persoane pot participa la cursul gratuit de tehnician în hotelărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă: Cursanţii au posibilitatea de a efectua practica în staţiuni turistice

Zeci de cursanţi din fiecare regiune a ţării vor participa la cel de-al doilea curs din cadrul proiectului Tehnician în hotelărie, ce se va desfăşura până în data de 18 mai 2012.

Tehnician în hotelărie este un curs de calificare,  nivelul 3 în domeniul ocupaţional „turism şi alimentaţie”, în cadrul căruia vor fi efectuate 1080 de ore din care 360 ore de teorie şi 720 ore de practică.

Cursanţii au posibilitatea de a efectua practica în staţiuni turistice precum Moneasa, Păltiniş, Geoagiu Băi, Buziaş, Păuliş, Sighişoara, Băile Herculane, Arieşeni, Lipova, Felix.

Proiectul este coordonat de Camera de Comerţ Arad, împreună cu Asociaţia Agrom Ro, este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

El participanţilor posibilitatea creşterii nivelului de calificare prin dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor, îmbunătăţirea competenţelor prin activităţi de instruire teoretică şi practică în domeniul turismului, fapt concretizat prin cursuri de calificare, validate în urma unui examen de evaluare a cunoştinţelor.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta