UPDATE Atât pasagerii trenului accelerat cât şi şoferul TIR-ului au scăpat nevătămaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul s-a produs în urmă cu câteva minute, în dreptul localităţii Sântana. La faţa locului au ajuns  echipele de poliţişti, criminalişti dar şi o ambulanţă. Oamenii legii desfăşoară primele cercetări la locul accidentului pentru a afla ce s-a întâmplat.

Ora 12.30

Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime. Atât pasagerii cât şi şoferul TIR-ului au scăpat nevătămaţi. Circulaţia feroviară a fost afectată în urma impactului.

Timp de câteva zeci de minute,  călătorii din vagoanele trenului au rămas în aşteptare.
Accidentul s-a petrecut astăzi, în jurul orei 10.30. Mecanicul trenului accelerat care circula pe ruta Arad-Oradea a lovit cabina unui TIR care tocmai trecerea calea ferată. De vină pare să fie şoferul TIR-ului care a trecut fără a ţine cont însemnele rutiere.

„Un şofer maghiar care conducea un TIR fără încărcătură nu a respectat semnele de circulaţie la trecerea peste calea ferată şi a fost lovit de trenul accelerat care circula pe ruta Arad-Oradea. Locomotiva are câteva avarii. Din fericire, nu există victime umane iar în scurt timp traficul a fost reluat”, a declarat Camelia Tuduce, purtător de cuvânt IPJ Arad.

Conform autorităţilor, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a arătat că bărbatul nu consumase băuturi alcoolice. Cu toate acestea, şoferul maghiar a fost imediat transportat la Spitalul Judeţean pentru recoltarea probelor biologice. La scurt timp după impact, circulaţia feroviară s-a reluat iar călătorii au pornit spre destinaţie, trenul urmând să aibă câteva minute bune de întârzâiere.

Atât poliţiştii rutieri prezenţi la faţa locului cât şi angajaţi ai CFR Arad au demarat deja o anchetă pentru a se stabili cu certitudine cum s-a petrecut accidentul, urmând ca vinovatul să fie tras la răspundere.

Ora 10.55

Din primele informaţii se pare că trenul a lovit în plin un TIR a cărui şofer nu a fost atent şi nu a respectat semnele rutiere care marcau trecerea la nivel de cale ferată. Din fericire, se pare că nu există victime în urma impactului.
Vom reveni cu foto şi informaţii.

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”