Un primar arădean a cumpărat 760 de coşuri de gunoi stradale pe care trebuie să achite de trei ori veniturile comunei în 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhiva. FOTO Diana Frîncu

Primarul comunei Archiş a cumpărat, fără licitaţie, 760 de coşuri de gunoi, pentru care are de achitat peste 670.000 de lei, de trei ori veniturile comunei în 2017. Satele aparţinătoare au la un loc mai puţin de 20 km de străzi. Primăria a folosit doar jumătate din coşuri, pentru că nu mai are loc să le instaleze. Comuna e executată silit de furnizor pentru că nu a achitat integral facturile.

Conform unor documente obţinute de News.ro, primarul comunei arădene Archiş, Nicolae Valea (PSD), a comandat la o firmă nu mai puţin de 760 coşuri de gunoi stradale din plastic, cu accesoriile necesare, precum stâlpi şi sistemele de prindere, pentru care trebuie achitate facturi de 678.000 de lei, deşi nu s-a organizat nicio licitaţie publică. Conform calculelor, fiecare coş de gunoi a costat peste 800 de lei, în condiţiile în care pe internet firmele vând produse similare cu 130 – 200 de lei.

Surse locale au declarat pentru News.ro că achiziţia a fost ilegală, pentru că investiţia nu a fost supusă nici aprobării Consiliului Local, deşi valoarea acesteia este de trei ori cât veniturile comunei în 2017, care sunt în sumă de 220.000 de lei.

Furnizorul este firma CCFRSA Marfă SRL, din Bucureşti, care ar fi primit comanda doar verbal de la primar. Coşurile de gunoi au fost livrate în perioada 2013-2015 şi au fost emise trei facturi, dar Primăria a achitat parţial doar prima factură. A plătit în total 206.000 lei şi a rămas datoare cu peste 470.000 de lei, astfel că firma a deschis un proces, pe care l-a câştigat în 2016 la Tribunalul Arad.

Recent, Primăria Archiş a fost somată de un executor judecătoresc să pună în aplicare sentinţa şi pentru că nu s-au plătit datoriile, au început procedurile de executare silită. Astfel, în luna septembrie, executorul judecătoresc a cerut să i se comunice “lista de inventar a tuturor bunurilor mobile şi imobile care aparţin debitorului Primăria Archiş”, arătând că suma datorată se ridică acum la 630.000 lei, cu dobânzi, penalităţi, cheltuieli de judecată şi executare silită.

“Situaţia este foarte gravă. Datoriile comunei noastre sunt acum de peste 900.000 de lei. Nu mai sunt nici bani de salarii, se înregistrează restanţe deja. Ziele trecute, în 11 – 12 octombrie, au fost încasate salariile pe august. Avem circa 50 de salariaţi afectaţi, 18 din primărie, plus asistenţii personali ai persoanelor cu handicap”, a declarat o sursă locală pentru News.ro.

Localnicii au auzit recent despre datoriile comunei şi spun că aşteaptă ca primarul să ofere explicaţii pentru cheltuielile făcute, considerând că achiziţia coşurilor de gunoi nu era o prioritate.

“Pe fiecare uliţă sunt coşuri de gunoi la tot pasul, dar nu le foloseşte nimeni. Mai dau pruncii cu picioarele în ele şi se distrug. Nu ştim de ce le-au cumpărat că sunt alte priorităţi. Nu e normal cum a procedat domnul primar”, a declarat o localnică.

Comuna Archiş are patru sate, respectiv reşedinţa Archiş, Bârzeşti, Groşeni şi Nermiş, iar populaţia totală e de 1500 de locuitori. Primăria a cumpărat mai multe coşuri decât case existente, cele patru sate având la un loc 640 de gospodării.

Există doar câteva străzi în aceste sate, cu o lungime totală mai mică de 20 de kilometri, iar pe toate au fost instalate coşuri la 100 de metri distanţă unul de celălalt. În unele locuri, distanţa dintre acestea este de câţiva metri.

Pentru că şi edilul-şef recunoaşte acum că sunt prea multe coşuri şi nu este loc unde să fie instalate toate, peste 400 de bucăţi stau depozitate de câţiva ani.

Contactat de News.ro, primarul Nicolae Valea nu a ştiut cum să-şi justifice achiziţia, spunând că a dorit să returneze jumătate din pubele firmei furnizoare, dar că aceasta a refuzat să le mai primească.

“Ne-am gândit că e o investiţie bună, pentru că ştiţi cum e aici la ţară, e distanţă mai mare între case, sunt mai împrăştiate, şi am zis să punem coşuri peste tot, ca să aibă copiii unde să arunce când merg la şcoală. E drept, sunt cam multe, dar acum e târziu, nu mai avem ce face. Firma a câştigat procesul, în cadrul căruia noi am arătat că am făcut o comandă verbală de 350 de bucăţi, dar ei ne-au adus mai mult decât dublu. Instanţa le-a dat dreptate… Tot ce putem face acum este ca pe cele depozitate să le folosim când se strică acestea montate”, a spus edilul.

Referitor la modul de achiziţie, fără licitaţie, primarul admite că “nu este chiar legal”.

“A fost cum a fost (achiziţia – n.r..), poate nu este chiar legal, nu ştiu ce să zic…”.

Primarul nu a comentat preţul de achiziţie, mult mai mare decât al produselor similare existente pe piaţă.

Primăria Archiş a mai fost în procedură de executare silită pentru neplata facturilor aferente unor lucrări de asfaltare, în sumă de aproximativ 570.000 de lei. Procedura a fost suspendată recent, după ce conturile au fost poprite, iar firma şi-a recuperat banii.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie