Un pădurar a fost împuşcat de braconieri. Doi dintre făptaşi au fost reţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pădurarul Sorin Jiva (44 de ani) din judeţul Arad (Gurahonţ) a fost împuşcat în timpul serviciului, când patrula.

 Bărbatul a observat un grup de persoane care ar fi participat la o vânătoare ilegală. Aceştia ar fi tras cu o armă de vănătoare spre vehiculul pădurarului, care a fost nimerit în zona toracică şi în picior.


Incidentul a avut loc pe raza comunei arădene Brazii, într-o pădure care aparţine de Ocolul Silvic Gurahonţ. Se afla în timpul serviciului şi patrula cu maşina în zona sa de responsabilitate când a observat un grup de braconieri. Aceştia au tras în el şi l-au rănit.  De asemenea, maşina are urme de alice, semn că s-a tras de mai multe ori.


Bărbatul a fost transportat iniţial la Spitalul Judeţean Arad, de unde a fost transferată la Secţia Chirurgie a Spitalului Municipal Timişoara. Acum este în stare stabilă. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au declarat că au deschis un dosar de cercetare penală pentru tentativă de omor, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept. Doi suspecţi (Călin Ştefan Surda şi Valentin Tamaş)  au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi sunt audiaţi.

Vă mai recomandăm: VIDEO Criminalul sinucigaş care a împuşcat doi oameni în Dolj avea casa plină de arme. „Fabi l-a rugat să nu-l ucidă, că are un copil, dar n-a ţinut cont”

„Piţurcă şi-a împuşcat un coleg la vânătoare!“ Dezvăluiri făcute despre fostul selecţioner al naţionalei

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort