Un arădean a intrat în Cartea Recordurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Mîneran are 21 de ani şi este student în anul trei la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii „Aurel Vlaicu”. Tânărul este din Ineu şi a alergat în 14 zile aproape 3.100 de kilometri, într-o ştafetă formată din 15 atleţi.

Sorin Mîneran are 21 de ani, iar de curând a intrat în Cartea Recordurilor după ce a reuşit în doar 14 zile să alerge aproape 3.100 de kilometri. Dragostea pentru atletism a căpătat-o încă de copil.

Un accident care părea să-i schimbe radical viaţa, i-a dat putere de muncă, iar astăzi un oraş întreg îl apreciază. Sorin a fost lovit în picior de un cal, perioadă în care cunoscuţii şi prietenii puteau jura că tânărul nu va mai putea să alerge vreodată. Cu toate acestea, primul record pe care l-a doborât a fost la puţin timp după incident, atunci când a parcurs în doar zece minute, trei kilometri.

„În anul 2005 am participat pentru prima oară la un campionat naţional, pe care am reuşit să-l câştig, la categoria juniori. Au urmat mai apoi ani grei de muncă şi ore lungi de antrenamente. Toate însă s-au concretizat în performanţe”, a explicat Sorin Mîneran.

A alergat non-stop

Tânărul este student în anul trei la Universitatea „Aurel Vlaicu” şi a intrat în Cartea Recordurilor, după ce, împreună cu echipa de ştafetă din care a făcut parte, a alergat la o cursă de 3.096 kilometri, care s-a desfăşurat timp de 14 zile. „Cursa la care am participat a fost formată din 15 atleţi şi a avut loc pe teritoriul ţării, în perioada septembrie-octombrie 2009. Timp de 14 zile am alergat non stop, un tur al ţării”, a explicat atletul arădean care le mulţumeşte profesorilor care i-au descoperit talentul, l-au încurajat şi antrenat. „Elevul nostru a alergat în medie 28-30 de kilometri pe zi, încontinuu. Dacă în cele 14 zile ar fi scăpat ştafeta sau s-ar fi oprit, cu siguranţă ar fi pierdut recordul. Pentru Sorin, această reuşită înseamnă o misiune îndeplinită, iar noi, profesorii, suntem mulţumiţi de performanţa lui”, a spus Aurel Banciu, decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport.

Sorin este şi deţinătorul titlului naţional la faza naţională a Semimaratonului de 10 kilometri şi 21 de kilometri. De asemenea, tânărul arădean este şi câştigătorul Balcaniadei şi a ocupat locul VII la Miniolimpiada de Atletism.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie