Tot mai multe tinere îşi doresc un bronz rapid şi de durată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Temperaturile ridicate înregistrate în ultima perioadă ne duc cu gândul la orele petrecute sub soare şi bineînţeles la bronzul de vară pe care fiecare dintre noi ni-l dorim.

Cum însă timpul nu ne permite să mai stăm ore întregi la soare, tiinerii arădeni au găsit alte alternative: saloanele de bronzat sau loţiunile autobronzante. Solarul este o soluţie excelentă când vrei să obţii un bronz rapid.

Acesta emite raze ultraviolete similare cu cele emise de soare. În Arad de exemplu, saloanele de bronzat sunt la mare căutare în rândul tinerilor. “Mă duc des la solar, cu toate că sunt conştientă că nu e foarte sănătos. Îmi doresc să fiu puţin bronzată înainte să mă expun soarelui natural. Trei şedinţe pe săptămână a câte zece minute, cred eu că sunt suficiente. Din când în când mai folosesc şi loţiuni autobronzante, însă nu sunt mulţumită de rezultatul lor. Bronzul nu este unul uniform, ci cu pete”, ne-a spus Bogdana Faur, o tânără care merge des la solar.

Loţiuni pentru un bronz rapid

Proprietarii saloanelor de bronzat recomandă ca la fiecare şedinţă, să se folosească şi o loţiune special creată pentru pentru ca pielea să fie protejată de razele ultraviolete. “Este ideal să folosim loţiuni înainte să ne expunem pielea la solar. Acestea accelerează bronzul dar şi protejează pielea de eventualele arsuri”, ne-a mărturisit Gabriel Benea, proprietarul unui salon de bronzat din Arad.

Ce spun medicii?

Potrivit cadrelor medicale, bronzul de solar e mai puţin dăunător decât cel căpătat direct sub soare. Dar, toţi specialiştii sunt de acord că nu există niciun bronz perfect sigur şi sănătos.

“Solarul este potrivit pentru toate tipurile de tenuri, dar este de evitat de către persoanele care au pielea foarte sensibilă. Proporţia razelor UVA şi UVB este controlată astfel încât să nu fie dăunătoare.

Timpul în care te poţi expune razelor artificiale se încadrează între 5 şi 20 de minute. Sănătos nu poate fi, mai ales dacă este folosit cu regularitate. Solarul îmbătrâneşte pielea şi poate provoca persoanelor cu multe aluniţe diverse boli ale pielii. Pe de altă parte, nici expunerea în exces la soarele natural nu este sănătoasă. De fiecare dată, obligatoriu trebuie să fălăsim loţiuni cu factor de protecţie ridicat”, a conchis Maria Stan, medic de familie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată