Tocăniţe, gulaşuri şi ciorbe din diverse ingrediente, la Festivalul Cătlanelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilele Aradului se vor încheia cu un festival al Cătlanelor şi un spectacol folcloric.  Astfel, arădenii sunt aşteptaţi, duminică, la Ştrandul Neptun, unde se va desfăşura acest festival al Cătlanelor.

La ediţia din acest an a festivalului vor fi prezente 20 de echipaje din municipiul Arad, dar şi din localităţi din judeţul Arad şi din Ungaria, care vor prepara tocăniţe, gulaşuri şi ciorbe din diverse ingredente.
Preţul unei porţii de mâncare va fi de 3 lei, fondurile obţinute urmând să fie donate instituţiilor de protecţie socială.

Organizatorii estimează că primele porţii de mâncare vor fi servite în jurul orei 13.00 şi informeaza că prin acest eveniment se doreşte promovarea artei culinare din zona Aradului.

De asemenea, duminică, la Ştrandul Neptun, va avea loc şi un spectacol folcloric care va începe la ora 17.00 şi va avea două părţi.

În prima parte, care se va desfăşura între orele 17.00 – 20.00, vor urca pe şcenă Adrian Gancea, Viorel Leric, Valentina şi Florin Novac, Flavia Grozav, Monica Groza, Daniela Dudaş, Adrian Ungur, Ştefan Muntenaş şi Paula Paşca. Aceştia vor fi acompaniaţi de Ansamblul “Doina Mureşului”.
În partea a doua, între orele 20.00 şi 23.00, vor evolua orchestra şi soliştii Ansamblului “Rapsozii Zărandului”, condusă de maestrul Petrică Paşca.

Invitaţii speciali vor fi Nineta Popa şi Cornelia şi Lupu Rednic. Biletul de intrare va costa 2,5 lei.

Vă mai recomandăm: Sute de kilograme de ceapă şi carne folosite la prepararea unei tocane uriaşe la Săpoca

Cum preparăm cel mai gustos gulaş ardelenesc. Reţeta secretă dezvăluită de chef Mihai Cristian

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă