Teatrul arădean prezintă premiera spectacolului „Sorry”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arădenii sunt aşteptaţi la teatru

Reprezentanţii Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad anunţă că joi  va vea loc o nouă premieră. Este vorba despre spectacolul „Sorry”, de Alexandr Galin - cu inserţia poeziei „Femeia" de Triin Soomets (Estonia), în regia lui Ion Ardeal Ieremia.

Echipa minunatului spectacol „Anonimul veneţian" îşi asumă o nouă provocare - spectacolul „Sorry" pe care îşi promite să îl transforme (la fel ca şi pe „Anonimul...") înt-un adevărat punct de reper al iubitorilor de teatru din Arad. Ce au în comun cele două spectacole, în afară de cei doi actori şi de regizor? „Iubirea" - este primul răspuns dat atât de Claudia Ieremia, cât şi de Zoltan Lovas.

Dar una total diferită de cea din „Anonimul...", o iubire cu alte trăiri, alte costuri, alte consecinţe. Regizorul Ion Ardeal Ieremia defineşte cel mai bine acest spectacol: „«Sorry» este noul teren de joacă al actorilor Claudia Ieremia şi Zoltan Lovas, după ce s-au jucat de peste o sută de ori în decorul «Anonimului Veneţian». Trebuia să le fac cadoul ăsta, pentru că la cât de bine comunică pe scenă nu au nevoie decât de un prilej!".