Şeful Evidenţei Persoanelor din Primăria Lipova a fost împuşcat mortal la vânătoare. Acesta avea 35 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 35 de ani, Alexandru Stei, angajat al Primăriei Lipova, a fost ucis în urma unei partide de vânătoare. Aceasta era una autorizată şi s-a desfăşurat pe dealurile dintre Păuliş şi Miniş.

Autorităţile spun că unul dintre vânători, în vârstă de 67 de ani din Păuliş, a executat foc din greşeală asupra altui participant, S. A. de 35 de ani din Lipova. Rănitul a fost transportat de urgenţă la spital în stare critică, unde a decadat.

Alexandru îndeplinea funcţia de şef al Serviciului de Evidenţă Computerizată a Persoanelor din cadrul Primăriei Lipova. Tânărul era o persoană extrem de respectată în Lipova, un fost  sportiv, jucător la Şoimii Lipova. El a fost un soţ şi taă model. Prietenii şi familia lui sunt şocaţi, iar contul său de facebook  s-a umplut de mesaje.

„Nu se poate !!!!!! Colegul meu din anii de liceu, coleg la echipă de fotbal Şoimii Lipova, prieten adevărat şi un băiat cu mult umor!!! Prea trist, dar trebuie să acceptam, cu durere în suflet, că Dumnezeu l-a luat la el cu un scop, numai de el ştiut, dar cu siguranţă Dumnezeu l-a iubit pentru sufletul lui mare şi bunătatea de care a dat dovada toată viatţa!!!! Cuvintele sunt sărace în aceste momente, noi cei rămaşi aici nu putem decât să ne rugăm pentru sufletul tău  şi să avem credinţaă că odată ne vom reîntâlni acolo sus şi vom continua frumoasa prietenie care ne-a legat!!!!!! Rămas bun, prieten drag!!! Dumnezeu să te odihnească în pace!!”, este doar unul dintre mesaje. 

Vă mai recomandăm: Vânător găsit mort pe islazul din Buneşti. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă şi braconaj

Un pădurar din Mehedinţi a murit, împuşcat în cap cu o armă de vânătoare

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă