Secretele Aradului: Masonii din umbra clădirilor enigmatice

Au dat oraşului o mână de ajutor ca mai apoi să le întoarcem spatele din necunoştinţă de cauză. În urmă cu mai bine de un veac, Aradul cunoştea cea mai prolifică perioadă a masoneriei: era al doilea centru masonic din ţară după Cluj.

Într-un mileniu în care masoneria şi-a dezvăluit voalul după care a stat ascunsă vreme de secole, frunţile încă se mai încruntă, iar vocile încă şoptesc pe la colţuri atunci când intră în discuţie „oamenii din umbră”, care au pus pe picioare urbea noastră cea de toate zilele.

„Fata Morgana” masonilor arădeni

Ascunşi sub un echer şi un compas, sub un arbore al vieţii, sau sub ochiul atotvăzător învăluit de razele soarelui, simbol al Marelui Arhitect al Universului, masonii Aradului au fost la rândul lor arhitecţii celui mai mare şi mai impunător templu din întreaga ţară.

„Anul 1902 a debutat cu cea mai fertilă perioadă în realizări pentru Loja Concordia. La 24 aprilie, aceasta a cumpărat terenul din incinta Şcolii de Arte şi Meserii în vederea construirii templului. De abia doi ani mai târziu proiectul s-a materializat, cu eforturi financiare foarte mari, iar în 21 octombrie 1905 a avut loc ceremonia religioasă de inaugurare a templului în prezenţa fraţilor din tot cuprinsul Ungariei”, povesteşte Antoniu Martin, Vice Prior al Prioratului României şi Republicii Moldova, Ordinul Cavalerilor de Malta.

Templul Lojii Concordia, din curtea actualului Grup Şcolar Industrial „Aurel Vlaicu” rămâne în continuare un subiect tabu, în special pentru conducerea unităţii de învăţământ, care pare că vrea să ascundă de ochii celor care bat mingea zilnic în curtea şcolii, secretele uneia dintre cele mai frumoase clădiri din Arad.

De-a lungul vremii, templul a fost miza şi totodată „fata morgana” masonilor arădeni, care au încercat să facă demersuri pentru recuperarea lăcaşului unde odată aveau loc întâlnirile membrilor lojei, însă fără niciun rezultat. „Templul a fost trecut în proprietatea statului în septembrie 1940, astfel că nu intră sub incidenţa retrocedării confiscărilor de către comuniştii din 1948. Plus că, templul a fost construit pe vremea Marii Loje Simbolice Maghiare, deci nici pe această parte clădirea în sine nu mai poate fi revendicată”, mai spune Antoniu Martin.

Clădirile cu iz iniţiatic

Trec pe lângă ele zilnic, dar profanii nu au nici cea mai vagă idee că acolo, odată, cineva plăzmuia viitorul unui oraş cosmopolit, dar care astăzi parcă stă închis sub cupola betoanelor şi a lucrurilor prost făcute.

„Găsim o sumedenie de clădiri care mai păstrează însemne masonice, în special din perioada breslelor. Pe acestea simbolistica este combinată cu însemnul arhitecţilor care le-au proiectat. De exemplu însemne masonice se găsesc şi pe casa care a aparţinut cunoscutului arhitect arădean Emil Tabakovits. Palatul Reinhardt iarăşi, care pe la 1892 îşi schimbă doar faţada pentru a fi în ton cu moda vremurilor, adică stilul secession”, explică istoricul şi fostul muzeograf Gheorghe Lanevschi.

O altă minune a celor care „au renăscut din propria cenuşă”, casa farmacistului şi primul maestru venerabil al Lojii Concordia, Rozsnyay Matyas, păstrează încă, deşi nu se prea ştie pentru cât timp, puternicele simboluri ale masoneriei: arborele vieţii, potirul şi înţelepciunea reprezentată de capul cu şerpi.
În Piaţa Arenei, tronează deasemenea Palatul Iosif Steiner, construit în 1910, după planurile proprietarului. „Clădirea e foarte încărcată cu simboluri, de la păunul care e un simbol foarte important şi coroana regală, deoarece masoneria mai era denumită şi arta regală şi bineînţeles echerul şi compasul, sculptate pe fiecare latură a clădirii”, explică Antoniu Martin.

Simbolurile răzleţe pe unele clădiri răsfirate prin centrul urbei, mai amintesc de fraţii care au dat Aradului băi publice, cămine pentru copii orfani, bătrâni, văduve, sau chiar cantina municipală unde astăzi, uitând de toate acestea, săracii Aradului se îngrămădesc pentru o farfurie de mâncare.

„A fi mason, e o onoare, nu te lauzi cu asta”

Există o discreţie în ceea ce privesc întâlnirile din prezent ale masonilor arădeni. „Masoneria este o societate discretă. În general, apartenenţa la masonerie e o chestiune intima în sensul că nu e o societate care doreşte să facă prozelitism. Nefiind nici religie, nici partid, păstrează discreţie asupra membrilor. A fi mason este o onoare şi nu te lauzi cu asta, masoneria nu se laudă cu acţiunile ei. În Occident, lojile masonice au interfaţă cu societatea, ONG-uri, asociaţii sau fundaţii. În România acest lucru se întâmplă mai puţin”, spune Antoniu Martin.

Admiterea în masonerie

Principiile fundamentale de admitere în masonerie sunt aceleaşi, păstrate cu sfinţenie de sute de ani: să fi major, să fi o persoană de bune moravuri, de bună condiţie socială, un nivel intellectual care să-şi permită să accesezi la anumite cunoştinţe, anumite simboluri şi nu în ultimul rând, să fi recomandat de cineva din interior.

„Masoneria merge pe principiul unitate în diversitate. Se tinde spre ideea de a reuni într-o lojă cât mai diverse orientări politice şi chiar apartenenţe religioase. Cu toate acestea, în cadrul şedinţelor lojilor, nu se discută politică, dar nici religie în contradictoriu. Temele generale ale societăţii se discută în schimb. Masoneria promovează principiul toleranţei, adică dialogul şi cunoaşterea reciprocă între cât mai diverse opţiuni”, mai spune Antoniu Martin.

În prezent Aradul numără circa o sută de masoni, printre care se află şi figuri publice sau politice ale urbei, dar care sunt ţinute secrete de membri săi. „În masonerie mai există o practică. În momentul în care un membru accede pe o funcţie importantă, o funcţie publică, el poată să ceară intrarea în adormire, în sensul că intră într-un concediu. De exemplu, pe perioada mandatului său politic să nu practice pentru că fie nu are timp, fie nu vrea să se expună”, explică Antoniu Martin, Vice Prior al Prioratului României şi Republicii Moldova, Ordinul Cavalerilor de Malta.