Se sărbătoresc 210 ani de convieţuire a slovacilor pe meleagurile nădlăcane. Sunt aşteptaţi trei demnitari de rang înalt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei demnitari de rang înalt vor fi la Nădlac marţi. Este vorba despre ministrul de externe al României, Titus Corlăţean şi omologul său din Republica Slovacă, Miroslav Lajčák, dar şi de Gabriella Battalni-Dragoni, Secretar General Adjunct al Consiliului Europei.

Cei trei vor fi prezenţi cu ocazia sărbătoririi în oraşul de pe graniţă a 210 ani de de convieţuire a slovacilor pe meleagurile nădlăcane.

Oraşul Nădlac este un exemplu de multiculturalitate şi convienţuire paşnică a celor două etnii, române şi slovace, dar nu numai, pentru că aici sunt şi maghiari şi alte naţionalităţi.

Cu acest prilej va avea loc şi un simpozion organizat sub înaltul patronaj al primului ministru român, simpozion care va reuni lucrări dedicate acestei manifestări.

Vă mai recomandăm: Şcoala slovacilor din Nădlac va fi modernizată

Ouă de Paşte şi decoraţiuni expuse de slovaci la Nădlac

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi