Şaisprezece migranţi, ascunşi pe platforma unui tren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat, ieri, la Curtici şaisprezece africani care încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară. Aceştia erau  ascunşi pe platforma unui tren care transporta autoturisme.

„Lucrătorii de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Curtici au efectuat formalităţile de ieşire din ţară asupra unei garnituri de tren încarcate cu autoturisme, care avea ca destitaţie finală localitatea Dodendorf din Germania. Cu această ocazie, au depistat pe platforma vagoanelor, ascunse sub autoturismele transportate, şaisprezece persoane care încercau să iasă ilegal din ţară. Acestea au fost conduse la sediul sectorului iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că grupul era format din 12 cetăţeni algerieni, doi tunisieni şi doi marocani, cu vârste cuprinse între 18 şi 36 de ani”, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad.

Poliţiştii de frontieră au stabilit că africanii au urcat în tren în triajul staţiei CFR Timişoara Nord, cândtrenul a staţionat circa 25 de minute, joi dimineaţa, cu intenţia de a ieşi ilegal din România pentru a ajunge în Germania.

Pe numele celor şaisprezece, poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.


Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar