Rezultatul anchetei din spital, după moartea copilului criminalei de la Medicină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carmen Bejan

Carmen Bejan, criminala de la Facultatea de Medicină din Timişoara, a născut ieri un copil care şi-a pierdut viaţa la scurt timp după ce a venit pe lume. Sarcina tinerei a fost monitorizată de medicii de la Spitalul Judeţean Arad. Drept urmare, reprezentanţii spitalului au declarat ieri că vor face o anchetă internă.

Cel care conduce ancheta internă declanşată cu privire la modul în care a fost monitorizată sarcina deţinutei Carmen Bejan, Directorul medical al Spitalului Judeţean Arad, Adrian Viner, a declarat că deţinuta a fost consultată de şapte ori la secţia Obstetrică-Ginecologie. Sarcina a fost urmărită cu regularitate în ambulatoriul de Obstetrică-Ginecologie. S-au făcut şase ecografii şi şapte consultaţii clinice, ultima evaluare fiind făcută în 24 aprilie, în a opta lună de sarcină. S-au urmărit viabilitatea sarcinii şi dimensiunile fătului. Sarcina nu a fost identificată ca una cu risc.

Acestea sunt primele date, pentru că ancheta va dura 30 de zile, timp în care vor fi studiate consemnările din toate fişele medicale şi vor fi purtate discuţii cu cei şase medici care au consultat-o pe gravidă. „Conform recomandărilor medicilor pentitenciarului, deţinuta a beneficiat de un pachet cuprinzând un set de analize, dar şi de consultaţii lunare, în cadrul cărora au fost făcute ecografii”, a mai precizat Adrian Viner.

Studenta criminală a născut un copil cu malformaţii. Copilul a murit la scurt timp după naştere

Carmen Bejan a fost transferată de la Rahova în timpul nopţii de marţi spre miercuri la Spitalul Universitar din Bucureşti. Aici tânăra a născut prin cezariană o fetiţă. Doctorii au descoperit că bebeluşul avea multiple malformaţii. La scurt timp, copilul a murit.

Carmen Bejan a devenit cunoscută în toată ţara în 2009, când, împreună cu iubitul său, Sergiu Florea, l-a omorât cu sânge rece pe Trifu Schroth, un ţigan bogat din Timişoara. Crima a avut loc într-un cămin al Universităţii de Medicină din Timişoara. Cei doi au fost arestaţi la scurt timp după descoperirea cadavrului lui Schroth, tranşat şi aruncat în portbagajul Mercedes-ului său, pe care tinerii nu au ştiut să-l pornească. Carmen şi Sergiu au fost condamnaţi la 20 de ani de închisoare.

Ce spunea criminala de la Medicină despre copilul său

Văduva rromului tranşat la Medicină: "I-am cerut lui Dumnezeu încă o pedeapsă pentru criminală"

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă