Proiectul de realizare a 117 stații de autobuz la Arad, blocat la jumătate din cauza scumpirilor materialelor

0
Publicat:

  Un proiect început în urmă cu un an de Primăria Arad prin care urmau să fie realizate 117 de staţii de autobuz în oraş este blocat de câteva luni la stadiul în care doar jumătate din lucrări au fost efectuate, pentru că firma care a câştigat licitaţia a refuzat să finalizeze staţiile din cauza costurilor care au depăşit valoarea iniţială a contractului, pe fondul scumpirii materialelor de construcţie. 

Proiectul este blocat de câteva luni. Foto: Primăria Arad

Proiectul de amenajare a celor 117 staţii de autobuz are o valoare de circa 3.000.000 de lei şi a fost iniţiat pentru „promovarea transportului în comun acolo unde nu ajunge tramvaiul".  

Potrivit proiectului, staţiile ar trebui să fie acoperite, să aibă bănci, coşuri de gunoi şi panouri cu afişaj, însă până în prezent au fost realizate doar 64 de staţii, dar nici acestea nu sunt complete pentru că nu au acoperiş şi panourile laterale, scrie Agerpres.

Staţiile ar trebui să fie acoperite. Foto: Primăria Arad

Foarte multă lume a văzut că se lucrează încă la staţiile de autobuze şi mulţi au spus că parcă e lucru făcut pe dos, de maniera în care sunt băncile, au început să pună şi coşurile de gunoi, dar nu avem acoperişurile. Aşa este, ştim şi noi, dar din păcate lucrăm cu legile pe care le avem. Contractul e câştigat de o firmă, a executat o parte, partea de acoperiş nu mai vrea să o execute pentru că preţurile au crescut de atâtea ori la materiale astfel încât intră pe minus. Legea nu ne dă voie să mărim atât de mult contractul, astfel încât probabil vom fi în situaţia să închidem contractul cu ei până la faza bănci şi coşuri de gunoi, iar anul viitor să licităm la noile preţuri şi cine o să câştige să ne facă acoperişurile, părţile laterale şi ce va mai fi cazul", declară primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, într-o postare pe contul său de Facebook.  

Edilul a mai adăugat că Primăria nu poate fi de acord „să se schimbe soluţia tehnică şi să se pună un plexiglas de doi lei pe acoperiş".

  Contactaţi de AGERPRES, reprezentanţii Primăriei Arad au spus că stadiul fizic al lucrărilor la acest proiect este de aproximativ 50%, iar motivul blocării lucrărilor este „preţul crescut al materialelor".  

Funcţionarii municipalităţii declară că la unele materiale preţurile s-au triplat faţă de momentul depunerii ofertelor de către firmele care au participat la licitaţia de atribuire a lucrărilor. Prin urmare, aceste creşteri de costuri nu pot fi acoperite prin ajustarea valorii contractului semnat, fiind nevoie de o nouă licitaţie pentru atribuirea lucrărilor care mai sunt de executat, licitaţie care va fi organizată în 2023.   

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani