Procesul primarului Gheorghe Falcă a fost strămutat la Tribunalul Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, aseară, ca procesul primarului Gheorghe Falcă să fie strămutat la Tribunalul Alba. Ședința de judecată a durat ore bune, magistrații pronunțându-se asupra deciziei, aseară târziu, în jurul orei 21.00.

În dosarul “Fabricii de Zahăr”, unde edilul șef Gheorghe Falcă este acuzat de fapte de corupție, magistrații Curții de Casație și Justiție au admis cererea de strămutare formulată de către procurorii DNA Timișoara.

Asta înseamnă, că de acum înainte, procesul se va derula la Tribunalul Alba. În același timp, șeful DNA Timișoara a refuzat să motiveze decizia instuției de a strămuta procesul, spunând însă că ar fi vorba de mai multe cauze. Următoarea ședință a fost programată pe 1 martie. Procesul primarului Gheorghe Falcă se apropie în același timp de final.

La ultima ședință de judecată, avocații inculapilor veniseră pregătiți să țină pledoaria finală. Primarul este acuzat că ar fi vândut unor prieteni, la un preț subevaluat, terenul unei foste fabrici de zahăr și că ar fi adus municipalității un prejudiciu de 2,5 milioane de euro.

Procurorii au stabilit că Gheorghe Falcă a primit în urmă cu doi ani de la Radu Vasil şi Francisc Demeter, o casă cu o suprafaţă de 242 metri pătraţi, dându-le în schimb un apartament de bloc cu trei camere.

Tranzacţia a fost efectuată pentru ca ulterior, potrivit procurorilor, edilul şef să-i favorizeze pe cei doi la obţinerea, la un preţ subevaluat, a unui teren aparţinând Consiliului Local Arad. Falcă i-a ajutat astfel pe Radu Vasil şi Francisc Demeter să dobândească terenul fostei fabrici de zahăr din oraş.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie