Proces final pentru Răchită, Moldovan, Șuteu, Topa și Stăniș

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inculpații vor afla săptămâna viitoare sentința în dosarul în care sunt acuzați de șantaj, lipsire de libertate și constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat.

În același dosar, Ioan Vivi Fizidean, cel care a și înaintat autodenunțul în acest dosar, cu puțin timp înainte ca faptele să fie prescrise, a fost condamnat încă de la prima înfățișare. După ce el singur s-a acuzat de aceleași fapta, magistrații l-au condamnat la patru ani de închisoare. Faptul că și-a recunoscut vina, a cântărit greu în fața instanței și limitele de pedeapsă s-au micșorat considerabil.

Toate ședințele de judecată s-au desfășurat așadar, în lipsa lui Fizidean și doar doi dintre inculpați au fost mereu prezenți: Ovidiu Răchită și Florin Moldovan.

Astăzi, deși inițial ședința fusese programată pentru ieri, a avut loc ultima înfățișare în fața instanței. Au fost audiați ultimii martori, foști angajați ai societăților comerciale împrumutate de Fizidean cu camătă, și avocații au ținut pledoariile finale.

Cei doi inculpați, Răchită și Moldovan, au susținut încă odată că ei au dat bani împrumut lui Fizidean, însă nu au participat la amenințări sau sechestrări, așa cum susține Fizidean, lucru confirmat atât de martori cât și de părțile vătămate, care l-au indicat doar pe Fizidean ca fiind singurul autor al amenințărilor și diferitelor forme de șantaj.
Instanța a stabilit ca vineri, 12 august, să aibă loc ultima ședință de judecată, când cei inculpați vor afla sentința.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi