PORTRET: Ciprian Balint: „Nu vreau să pun vioara în cui prea devreme”

Într-o Românie în care a fi muzician înseamnă a muri de foame, un arădean ne învaţă să apreciem arta care vindecă suflete. În timp ce mulţi instrumentişti au ajuns după ani buni de studiu şi de concerte să fie nevoiţi să-şi pună instrumentele în cui şi să se reprofileze, Ciprian Balint, un tânăr violonist născut pe plaiuri arădene, crede cu tărie că muzica simfonică mai are o şansă.

Profil

Născut: 15 iulie 1984
Studii: Conservatorul din Bucureşti
Familie: Necăsătorit

Ca orice artist, Ciprian îşi vede pasiunea şi munca încă neapreciată la valoarea sa. A vrut să facă vioară de mic şi chiar dacă situaţia instrumentiştilor în România nu e prea roză, nu regretă drumul pe care l-a ales.

Românii, văzuţi ca outsideri

„Părinţii nu şi-au dorit aşa ceva pentru mine, tocmai pentru că muzica în România este prost plătită. Nu am ţinut cont de asta pentru că eram prea fascinat de vioară şi de ceea ce poţi transmite cu ajutorul acestui instrument. Vioara cere foarte multă atenţie şi detaliu. E ca în pictură, prima oară te ocupi de detalii, iar mai apoi priveşti per ansamblu rezultatul. Mai apoi, părinţii şi-au dorit să fac pian, dar tot la vioară am rămas”, mărturiseşte tânărul violonist.

Masterand al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Ciprian Balint a punctat până acum concerte în nouă ţări, pe două continente, fapt care l-a făcut să înţeleagă două lucruri: în România instrumentiştii nu prea au viitor, iar peste graniţă sunt priviţi ca outsideri. „E destul de greu să-ţi găseşti un loc într-o orchestră peste graniţă. Şi chiar dacă semnezi un contract pe o perioadă determinată, rişti să fii dat afară după terminarea contractului. Fiind un outsider, e cam probabil să zbori din orchestră“, spune Ciprian Balint.

După colaborări, printre altele cu Orchestra Naţională Radio din Bucureşti, Orchestra de Cameră „Valahia“ din Târgovişte şi Orchestra Conservatorului din Moscova, tânărul violonist şi-a îndreptat mai apoi atenţia către Cvartetul mixt „Încântare“, alături de care duce o notă de clasă şi stil evenimentelor la care participă.
„Ca să faci faţă unei orchestre trebuie să-ţi rozi cauciucurile acasă. Mă refer la «bucătăria» individuală pe care şi-o face fiecare în parte. Important este să încerci să te apropii cât mai mult de ceea ce compozitorul a vrut să transmită prin opera sa. Muzica vine din interior şi din curăţenia interioară a fiecăruia“, mărturiseşte Ciprian Balint.

Întrebări şi răspunsuri

Îţi doreşti o carieră peste graniţă sau aici?
Încă nu mi-am propus să plec. Sunt ataşat de familia mea şi de oamenii care-mi sunt alături. Nici aici nu ştiu dacă e indicat să rămâi, ţinând cont de ce se întâmplă în momentul de faţă în muzică.

E o muncă grea?
E o muncă pe care trebuie să o faci ca un sportiv. Singura problemă e că în acest domeniu nu ai suport financiar.

Unde te vezi peste zece ani?
E o întrebare grea. Am colegi care deja pun instrumentele în cui şi nu pentru că îşi doresc asta, dar pur şi simplu e imposibil de trăit din aşa ceva. Momentan încerc să mă bucur de tot ce e în viaţa mea.

Ce-i place

„Îmi place să joc şah, la nivel amator, bineînţeles. Îmi place înotul, ciclismul şi sportul în general pe care-l practic ori de câte ori am ocazia. Îmi place să fac mişcare şi când nu am unde, fac acasă. E foarte important pentru psihic să ai formă fizică bună”.

Ce nu-i place

„Sunt foarte multe lucruri care nu-mi plac, în special legate de ţara în care trăim. Nu-mi place ce se întâmplă acum, că oamenii sunt umiliţi şi că nimeni nu reacţionează. Tot ce ar trebui e să aruncăm o privire peste graniţă, pentru că avem multe de învăţat”.