Piaţa Avram Iancu va avea sute de locuri de parcari subterane şi fântâni arteziene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Primăriei Arad au anunţat că s-a dat startul parcării subterane din Piaţa Avram Iancu. Mai exact este vorba depre Studiul de fezabilitate pentru „Amenajare parcare subterană Piaţa Avram Iancu”.  

Acesta va fi întocmit de SC EURO PROIECT  2006 SRL , proiectant desemnat prin licitaţiei deschisă. Contractul a fost semnat la sfârşitul lunii februarie, iar termenul de finalizare al documentaţiei este de 6 luni.

Valoarea contractului de servicii de proiectare este de 157 000 lei, fără TVA.

Studiul de fezabilitate va oferi soluţiile tehnico-economice pentru amenajarea în Piaţa Avram Iancu a unei parcări subterane cu o capacitate de minim 500 de locuri, cuprinzând şi lucrările care se impun pentru devierea sau protejarea reţelelor subterane de utilităţi existente în zonă şi  pentru  sistematizarea circulaţiei  ( pasaj subteran de traversare pentru circulaţia auto, amenajarea zonei pietonală fără intersecţii cu circulaţia auto pe întrega suprafaţă a pieţei).

De asemenea, studiul va cuprinde şi documentaţiile privind  impactul de mediu al lucrărilor care se vor efectua, studiile geologic şi topografic precum şi expertizele tehnice pentru determinarea modului şi gradului  de afactare al clădirilor din zonă.

„Proiectanţii vor trebui să propună 3 noi locaţii  pentru reamplasarea statuii „Eroului necunoscut” şi noi funcţiuni urbanistice pentru Piaţa Avram Iancu, astfel încât acest spaţiu public să-şi recâştige atractivitatea pentru arădeni şi turişti. Dimensionarea structurii de rezistenţă a parcării subterane va trebui să ţină cont de proiectul de construire, în viitor, a unei structuri din metal şi sticlă, de formă piramidală, cu funcţiuni cultural –recreative, de amenajarea unei oglinzi de apă şi a unui ansamblu de fântâni”, spune Corina Drăghici, purtător de cuvânt al primăriei Arad. 


Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie