Peste 1.500 de arădeni participă la un marş de susţinere a familiei tradiţionale, organizat de biserici neoprotestante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1.500 de arădeni participă, sâmbătă, la un marş de susţinere a familiei tradiţionale, organizat de biserici neoprotestante din oraş şi care se desfăşoară timp de două ore pe străzile din centrul municipiului. Această acţiune va fi urmată de un marş pentru viaţă organizat de Arhiepiscopia Aradului.

Oamenii s-au adunat, începând cu ora 11.00, în faţa sediului Consiliului Judeţean Arad, iar după câteva zeci de minute au pronit în marş pe Bulevardul Revoluţiei din Arad, trecând prin faţa Primăriei şi pe alte străzi din centrul oraşului.

Ei au pancarte cu mesaje precum ”Rugăciune pentru naţiune” şi ”Familia aşa cum spune biblia”.

Manifestaţia, care se numeşte ”Marşul pentru familie şi viaţă”, este organizată de Alianţa Evanghelică din România, participanţii spunând că sunt împotriva avorturilor şi a legăturilor homosexuale.

Marşul este programat să dureze până la ora 13.00, când în centrul Aradului va începe un alt eveniment similar, organizat de Arhiepiscopia Aradului, numit ”Marşul pentru viaţă 2017 - ajută mama şi copilul! Ei depind de tine”.

Această acţiune va avea ca punct de întâlnire Piaţa Avram Iancu din oraş, iar participanţii se vor opri pentru o rugăciune în faţa Maternităţii Arad, urmând să îşi încheie acţiunea în faţa Catedralei Ortodoxe ”Sfânta Treime”.

Atât bisericile neoprotestante cât şi Arhiepiscopia Aradului au anunţat că astfel de evenimente vor avea loc, sâmbătă, în alte zece localităţi din judeţul Arad, între care Curtici, Chişinău Criş, Lipova şi Ineu.

"Marşul pentru viaţă 2017", cu tema "Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine”, se va desfăşura, sâmbătă, în Bucureşti şi în alte 139 de oraşe din ţară, precum şi în 110 oraşe din Republica Moldova. 

Organizatorii motivează alegerea temei la cea de-a şaptea ediţie a marşului prin faptul că România ocupă locul al doilea în statistica numărului de avorturi: 22.743.390 de avorturi legale, chirurgicale, doar în spitalele de stat, în perioada 1958 - iunie 2016, faţă de o  populaţie de 19.760.000 de persoane la 1 ianuarie 2016.

Iniţiatorii manifestării consideră că numărul mare de avorturi este cauzat de "ignorarea problematicii crizei de sarcină şi de existenţa unei mentalităţi publice pro-avort” şi spun că avortul este "o dovadă de lipsă de civilizaţie, o lipsă de compasiune şi de respect, o lipsă de dragoste pentru femeie şi pentru copil”.

"Prin Marşul pentru viaţă nu promovăm interzicerea legală a avortului şi nici un fel de violenţă împotriva femeii, ci promovăm conştientizarea societăţii şi sprijinirea femeii să nască viaţa pe care o poartă în ea”, arată organizatorii.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie