Paştele românilor de pretutindeni. Tradiţii şi obiceiuri în zona Aradului.

Ziua Învierii, cunoscută şi sub numele de Paşti, începe, din punct de vedere liturgic, în noaptea dinainte. În biserică este obiceiul ca, în această noapte, să se sfinţească pâinea numită paşti, fie sub formă de anafură sau anafura amestecată cu vin (în Vestul ţării).

În zona Banatului anafura o aduce o singură familie, joia mare, ca milostenie pentru o rudă decedată în anul care a trecut, împreună cu vin şi vase. Unul dintre cel mai de notorietatae în această zonă e stropitul fetelor. Potrivit acestui obicei, preluat de la unguri, băieţii merg în familiile în care exista o fată sau mai multe, pe care le stropesc cu parfum, „ca să nu se veştejească”. „Stropitul” este păstrat şi azi şi reprezintă un bun prilej pentru o reîntâlnire cu prietenii.

În lunea Săptămânii Mari se scoate totul la aerisit, se lipesc şi se văruiesc casele, iar mobilierul este spălat şi reparat. Până miercuri, inclusiv, sunt permise muncile în câmp. Dupa această zi bărbaţii trebăluiesc pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile gospodăreşti.

În Joia Mare, dată limită slujbelor speciale dedicate morţilor, fiecare familie duce la biserică colaci, prescuri, vin, miere de albine şi fructe pentru a fi sfinţite şi împărţite, apoi, de sufletul morţilor, parte preotului, parte sătenilor aflaţi la biserică, în cimitir sau pe la casele lor.

În ţara Moţilor, în noaptea de Paşte, toaca de la biserică este dusă în cimitir, unde trebuie să fie păzită de către feciorii din sat. Dacă nu reuşesc să o păstreze în siguranţă şi este furată, paznicii care au dat greş vor oferi, a doua zi, o masă bogată. Dacă aceia care au încercat să fure toaca nu au reuşit, vor fi gazdele ospăţului.

Mai mult de atât, de la lăsatul secului şi până în a treia zi de Paşte, se bate toaca în majoritatea gospodăriilor din sat.