Părintele Emil Roman: „Întodeauna m-am simţit dator să mă sfătuiesc cu colegii, dar mai cu seamă să cer ajutorul lui Dumnezeu în rugăciune”

Părintele Emil Roman este unul dintre cei mai cunoscuţi şi căutaţi preoţi din Arad. Chiar dacă foarte mulţi ani acesta a ţinut slujbe la biserica din cartierul Micălaca este cunoscut în tot judeţul.

Emil Roman a devenit preot în anul 1966, de atunci nu face altceva decât să ajute persoanele nevoiaşe, dar şi să dea sfaturi tinerilor. Acesta a deveni prot  urmare unei educaţii religioase în familie şi a unui parcurs de 12 ani de studii teologice.

„În 1966 am devenit preot ortodox la Catedrala Ortodoxă din Arad, cea veche şi mai apoi la Bisercia din Cartierul Micălaca Veche, unde cu mici întreruperi de un an, doi, trei sunt preot din ianuarie 1967”, spune părintele Roman.

Chiar dacă acesta este pensionar din anul 2010, este încă activ.

„În sensul că mă conduc după cuvântul pe care Sfântul Apostol Pavel îl adresa ucenicului său Timotei «Nu fii nepăsător de harul ce ţii s-a dat ţie prin punerea mâinilor mele». Deci cum Timotei, uncenicul Sfântului Apostol Pavel era îndemnat, idem am fost şi eu de-a lungul întregii vieţi îndemnat şi nu numai din afară, ci şi din interiorul meu, din intimitatea mea să valorific harul pe care l-am primit în momentul hirotoniei în 8 septembrie 1966. Acest har divin al hirotoniei ca preot l-am folosit sau l-am utilizat pentru a-mi perfecţiona viaţa personală şi de asemenea să-i ajut pe enoriaşi”, mai spune părintele.

Acesta nu s-a rezumat doar la slujbe, ci s-a implicat şi în viaţa comunităţii.

„Nu m-am rezumat doar la slujbele care nu sunt altceva decât lucrări bisericieşti de laudă a lui Dumnezeu, moment prin care credinciosul intră prin rugăciune în comuniune cu Dumnezeu, ci am căutat de-a lungul activităţii preoţeşti şi chiar administrative la Arhiepiscopia Aradului să valorific şi în practică. În sensul că atunci când nu prea era permis am sărit, mai discret, în ajutorarea celor  necăjiţi, nevoiaşi şi în special în cercetarea celor bolnavi şi a celor în vărstă. A fost caz când am mers la miezul nopţii să văd un bolnav în Timişoara, la Spitalul de Urgenţă. La fel am fost şi la Arad să vizitez la spital bătrâni şi aşa mai departe. I-am ajutat până şi pe cei care erau în căutarea unui loc de muncă. Am contribuit la sfătuirea unei familii privind îndrumarea copiilor lor spre o meserie mai potrivită cu potenţialele lor sau ceea ce aveau ei ca dar de la Dumnezeu şi moştenire de la părinţi. Nu am reuşit să le fac pe toate. Chiar dacă sunt cu activitatea oficială încheiată, practic eu continui să-i dublez pe preoţi la sfintele slujbe şi să îi cercetez în  parohia unde am fost preot pe cei 60 de bătrâni neputincioşi. De Crăciun, de Paşte şi chiar în timpul anului încerc să realizez o acţiune de ajutorare a lor”, mărturiseşte Emil Roman.

Preotul spune că toate acestea au fost posibile cu ajutorul lui Dumnezeu. 

„Mereu m-a ajutat. Întodeauna m-am simţit dator să-i cer Lui sfatul, să mă sfătuiesc cu colegii, să nu fac nimic de unul singur fără să mă consult, dar mai cu seamă să cer ajutorul lui Dumnezeu în rugăciune. Aici avem şi un îndemn: «Rugaţi-vă neîncetat». Ne îndeamnă să ne rugăm unii pentru ceilalţi. Acesta este motivul pentru care în slujbele noastre bisericieşti nu lipsesc rugăciunile pentru semenii noştri. Acestea sunt prezente absolut la toate slujbele noastre. Este bine să ne rugăm,  pentru că rugăciunea nu este altceva decât unirea credinciosului cu Dumnezeu şi cum vorbim între noi în familie, între noi cetăţenii ceredincioşi cu atât mai mult trebuie să vorbim cu Dumnezeu prin rugăciune. Lui spunându-i necazurile noastre, bucuriile, greutăţile care vin ca încercare de la el”, încheie preotul Emil Roman.