O tânără din Arad se pregăteşte să lanseze o colecţie de rochii din materiale naturale, pictate manual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este vorba despre Ramona Julean, o tânără talentată în arta creaţiei vestimentare de ani de zile. În aceste zile, Ramona se pregăteşte să lanseze în oraşul ei natal cea mai inedită colecţie de ţinute de seară, confecţionate din materiale naturale, pictate manual.

“Pasionată încă din copilarie de creaţia vestimentară, am urmat cursurile Facultăţii de Inginerie textilă din Iaşi, timp în care am înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) un număr de 20 de modele vestimentare originale. Am urmat studiile de doctorat la Universitatea BME din Budapesta, apoi am obţinut o bursa Leonardo da Vinci, la Paris, unde mi-am aprofundat studiile în domeniu. După o activitate în industria modei, în capitale europene precum Paris, Budapesta sau Bucureşti, cu lansari de colecţii precum „Office Mania” sau „Dress’n fun”, am revenit acasă, la Arad”, a explicat tânăra creatoare de modă.

Aici, Ramona recunoaşte că a găsit energia necesară pentru a-şi defini stilul personal, rodul acestei pasiuni constituindu-l lansarea ce va avea loc marţi, 16 august. “Am gândit o abordare inedită a stilului de a ne îmbrăca, un stil minimalist, natural, ancestral, care ne duce cu gândul la simplitatea cu care se îmbrăcau strămoşii noştri. Am conceput o colecţie de modele realizate fără cusături, fără tipare, fără mărimi, intitulată ”Pur şi simplu”. Am creat un design minimal, am folosit doar materiale naturale şi am personalizat creaţiile prin pictură manuală.

Mesajul acestei colecţii este reîntoarcerea la simplitate, la natural, acelaşi mesaj pe care Coco Chanel îl transmitea lumii în anii ’20: ”Simplitatea este cheia adevăratei eleganţe”. Lansarea stilului ”Pur şi simplu”, va avea loc marţi, 16 august, de la ora 18.00, la magazinul Viventy, Bd. Republicii nr. 92”, a adăugat Ramona Julean.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea