Milioane de „suflete neîmplinite“, pe Mureş. Un spectacol ce poate fi văzut o dată pe an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pescrii îi prind cu plasa FOTO: Arq.ro

Milioane de fluturi numiţi popular „rusalii“, efemeride sau „suflete neîmplinite“ au împânzit râul Mureş, oferind un spectacol pentru trecători.

Palingenia este o specie de insecte de apă care apare pe râul Mureş, în Arad, în perioada rusaliilor, motiv pentru care sunt numite şi ”rusalii” sau efemeride.

La marginea oraşului, milioane de fluturi zboară deasupra râului, oferind un spectacol ce durează trei zile în fiecare an.

În timp ce unii doar admiră, pescarii prind insectele zburătoare cu plase pentru a avea momeală pentru peşti tot anul. „Venim an de an să culegem efemeride. Sunt o momeală foarte bună”, spune unul dintre  pescari. 

Există o legendă potrivit căreia efemeridele sunt suflete neîmplinite ale unor băieţi şi fete care au murit înainte de a căsători.

FOTO: Arq.ro

Conform biologilor, insectele trăiesc în stadiul de larvă timp de trei ani, în nămolul Mureşului, iar în stadiul de adult trăiesc doar câteva ore sau o zi, atât cât se împerechează şi depun ouă, motiv pentru care fluturii se mai numesc şi efemeride. „Palingenia este o specie endemică pentru această zonă a Europei. Se găseşte doar pe Mureş şi Tisa, dar în anumite condiţii, pentru că este nevoie de un mâl în care se dezvoltă larvele”, a declarat biologul arădean Gabriel Herlo.

Vă mai recomandăm: Milioane de „suflete neîmplinite”, pe Mureş VIDEO

Plante de gradină cu flori galbene: ce nu trebuie să lipsească dintr-o grădină „sărutată“ de soare


 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu