Locuitorii din cartierul Bujac îşi trăiesc periculos viaţa lângă o linie de cale ferată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O linie ferată pe care se face transport de combustibil trece la cinci metri de casele locuitorilor din Bujac. Locatarii se tem că şantierele din zonă, dar şi hoţii de fier vechi, pun în pericol siguranţa acestor transporturi.

Locuitorii de pe strada Mircea Vodă din Bujac trăiesc de ani de zile cu spaima în suflet că o nenorocire se poate întâmpla în orice secundă din cauza unei linii de cale ferată pe care se transportă săptămânal tone de combustibili. Situaţia a fost agravată şi de lucrările efectuate în zonă de municipalitate, lucrări de introducere a canalizării care au afectat şi această linie.
„Aşteptăm să repare strada şi să ne scoată linia de cale ferată de aici. Nici nu mai ştiu cum poate trece trenul pe liniile astea aşa strâmbe şi îngropate. Mai fură şi hoţii şuruburile şi Doamne fereşte de un accident. Dacă se răstoarnă trenul, ardem toţi ca şobolanii”, spune Minerva Duma, o arădeancă ce locuieşte pe Mircea Vodă.

Limită de viteză
„Mai nou, trec garniturile noaptea. Pe la ora patru  începe zdrăngăneala. Mirosul de motorină se simte până în fundul curţii şi ne temem”, a povestit şi Florica Buş. „Toate casele sunt crăpate din cauza trenului. Se bălăngăne pur şi simplu pe şine şi ne dă de lucru de fiecare dată când trece garnitura”, explică şi Gelu Gavriluţ, un alt locuitor pe stradă. Linia respectivă se află acolo de la începutul anilor ’80 şi a deservit platformele industriale ale Fabricii de Zahăr şi ale fostei fabrici de strunguri. Din anul 2004, aceasta a fost cumpărată de Lukoil, pentru aprovizionarea unui depozit. „Linia e proprietatea noastră şi facem săptămânal cam un transport de 22 de vagoane a câte 50 de tone de combustibil”, a declarat Nicolae Bodeanu, directorul depozitului de carburanţi Lukoil din Arad.
Acesta a mai explicat că în conformitate cu reglementările legale, firma are contract de întreţinere cu o societate. „Ei fac verificări şi măsurători săptămânale. În plus, înainte de fiecare transport şi noi verificăm linia la pas. Viteza maximă atinsă pe acest sector e trei km/oră, tocmai pentru a evita orice problemă”, a mai adăugat directorul.

Lucrări periculoase
Directorul depozitului a recunoscut faptul că unele probleme au apărut la linii din cauza lucrărilor făcute de primărie. „Noi am sesizat că au apărut pe linie unele mizerii. De aceea am notificat constructorul şi am stabilit ca înainte de asfaltare să facem o întâlnire de lucru pentru remediere. În unele zone am fost şi noi prezenţi la lucrări şi am găsit împreună soluţii”, spune Nicolae Bodeanu. Cât priveşte scurgerile  de combustibil, acesta spune că vagoanele trec sigilate şi cantităţile sunt inventariate şi imputate aşa că nimeni nu îşi permite pierderi.

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”