Justiţie în reluare pentru interlopi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dănuţ Leş este judecat de doi ani fără nicio concluzie. Foto: Anca Barbură

Procesele a doi arădeni, Dănuţ Leş şi Adrian Şuteu, se amână deja de doi ani. Luna aceasta, amândoi vor avea înfăţişări în faţa instanţei. Victima unuia dintre ei a renunţat deja la acuzaţii.

Procesele în care sunt judecaţi doi interlopi arădeni, Dănuţ Leş şi Adrian Şuteu, par să existe mai mult în fişierul de pe holul Judecătoriei Arad, pentru că şedinţele de judecată propriu-zise nu se ţin aproape niciodată. Procesele se amână pe bandă rulantă şi de fiecare dată motivele par să fie aceleaşi, respectiv lipsa martorilor care ar trebui audiaţi, diferite cereri de amânare formulate de avocaţi sau efectuarea, la cererea inculpaţilor, a diferite expertize criminalistice la probele aduse împotriva lor de procurori.

Victima lui Şuteu şi-a retras plângerea

Adrian Şuteu, un cunoscut al lumii interlope, victimă a clanului Rohozneanu, a ajuns şi el în atenţia poliţiştilor de nenumărate ori şi, recent, a fost condamnat într-un dosar de cămătărie la trei de închisoare. Pe rolul Judecătoriei Arad acesta mai are un dosar, de la începutul acestui an, în care este acuzat de vătămare corporală gravă, şantaj şi ultraj contra bunelor moravuri.

Şuteu a fost acuzat că, împreună cu un alt amic, l-ar fi bătut măr pe un tânăr. Procesul s-a amânat de la o lună la alta şi asta din cauza martorilor care nu s-au prezentat. De asemenea, Adrian Şuteu „riscă” acum să scape mai ieftin, după ce victima şi-a retras plângerea. „La ultima înfăţişare, partea vătămată, care s-a constituit şi parte civilă, şi-a retras plângerea prealabilă şi a renunţat la pretenţii”, a declarat Horia Şurtea, purtător de cuvânt al Judecătoriei Arad.

Dănuţ Leş, „record” la amânări


Dosarul lui Dănuţ Leş a fost trimis în judecată la finele anului 2009, după ce anchetatorii bucureşteni au venit să „facă lumină” în mai multe cazuri din Arad. Printre ele se afla şi dosarul lui Dănuţ Leş, un bodyguard cunoscut în cercurile interlope din oraş. El a fost acuzat, alături de un alt prieten al său, Cosmin Cotarcă, că în luna aprilie ar fi şantajat o persoană contra sumei de 10.000 de euro, după ce în prealabil aceştia îi dăduseră împrumut doar 3.500 de euro.

Mai mult, cei doi sunt acuzaţi că au chemat victima la spălătoria pe care o deţine Dănuţ Leş, unde a fost sechestrată mai bine de o oră, timp în care l-au legat pe bărbat la ochi şi l-au ameninţat cu moartea. Dosarul lui, care a ajuns pe masa judecătorilor în luna noiembrie 2009, a fost amânat până în prezent de zece ori. Acesta este din nou aşteptat în faţa instanţei în data de 21 a acestei luni.

„Procesul este îngreunat de faptul că dosarul a fost trimis la Curtea Constituţională unde a stat câteva luni bune. Aşteptăm şi să ni se pună la dispoziţie suporturile originale ale înregistrărilor audio-video, pentru că am formulat o cerere în acest sens”, a declarat Valentin Farcaş, avocatul celor doi. În prezent, Daniel Leş şi Cosmin Cotarcă sunt cercetaţi în stare de libertate.

Atât despre Dănuţ Leş, cât şi despre Adrian Şuteu, s-a zvonit în cercurile interlope că, sub presiune, ar fi dat declaraţii împotriva celor doi suspecţi în cazul uciderii fiului de judecător Trifa. Adrian Şuteu a confirmat în faţa instanţei că a minţit în acel dosar, promiţându-i-se „favoruri” în cazul său.

Mai multe pentru tine:
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Afară cu Lukoil din țară? Ce poate face România după sancțiunile lui Trump împotriva Rusiei „Avem deja un mecanism care poate fi extins”
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Industria textilă legendară a Turciei se destramă. Sute de mii de locuri de muncă pierdute
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune