Jumătate de pedeapsă pentru asasinii din Bata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai probabil, condamnarea le-a fost redusă considerabil pentru că şi-au recunoscut fapta. Acuzaţii au epuizat căile de atac şi au rămas cu 10 ani de puşcărie, chiar dacă riscau dublu pentru omorul săvârşit cu violenţă.

După mai bine de un an de când Gheorghe Ionel Străin a fost găsit ucis în bătaie, cei doi suspecţi, prinşi de procurori la doar câteva ore de la comiterea faptei, au fost condamnaţi. Au primit mai puţin decât ar fi fost normal pentru omor, mai ales pentru că şi-au recunoscut imediat fapta.
Cornel Berci şi Nicolae Scridon, de 43 respectiv 33 de ani, care lucrau ca şi ciobani în zonă, au recunoscut imediat oribila faptă, motivând că au consumat alcool şi, pentru că ar fi avut divergenţe mai vechi cu consilierul în vârstă de 40 de ani, l-au urmărit şi i-au aplicat o corecţie. Loviturile din zona capului i-au fost fatale. Făptaşii au fost arestaţi preventiv imediat de către instanţa Tribunalului Arad şi s-au dovedit a fi nişte acuzaţi extrem de cooperanţi.

Din 13 au rămas 10
Dosarul a ajuns pe mâinile magistraţilor Curţii de Apel Timişoara. După o rejudecare a cazului, cei doi inculpaţi au scăpat de încă trei ani din pedeapsa dată de Tribunalul Arad.

„Instanţa admite apelurile declarate de inculpaţii Berci Cornel şi Scridon Nicolae împotriva sentinţei penale nr. 140, pronunţată de Tribunalul Arad. Desfiinţează în latura penală, în parte, sentinţa primei instanţe şi, rejudecând cauza, reduce pedepsele principale la câte 10 (zece) ani închisoare. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate. Menţine starea de arest a inculpaţilor”, se arată în raportul de soluţionare a cauzelor Curţii de Apel Timişoara. În prezent, cei doi criminali îşi ispăşesc pedepsele în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Arad.

„Suntem vinovaţi de această faptă şi ne pare rău. Totul a pornit de la un scandal pe care Ion Străin l-a avut cu Cornel. Străin l-a lovit pe angajatul meu şi am vrut să ne răzbunăm. Nu ne-am gândit niciodată că se va ajunge în această situaţie şi regretăm foarte mult fapta”, a spus Nicolae Scridon imediat ce a fost prins de poliţişti.

O crimă violentă
Medicii legişti care au efectuat necropsia cadavrului au scos la iveală faptul că moartea bărbatului s-a produs datorită violenţei. „S-a concluzionat, că după ce a scăpat din mâinile lor, victima a urcat în autoturism, însă a decedat din cauza loviturilor primite”, a susţinut procurorul Denisa Marţi în timpul anchetei.

Victima a fost descoperită în maşină
Durerea familiei care nu se aştepta la o asemenea nenorocire a fost cu atât mai mare cu cât cea care l-a descoperit a fost tocmai mama sa. La câţiva metri depărtare de casa unde aceştia locuiau în comuna Bata, femeia a zărit maşina fiului său, o Dacie „papuc” de culoare albă, oprită în mijlocul şoselei. Speriată, aceasta s-a îndreptat în fugă spre maşină şi a intrat în stare de şoc când şi-a văzut fiul decedat şi plin de sânge, la volanul maşinii. Mai mult decât atât, concubina acestuia, profesoară de limba română în localitate, însărcinată pe atunci în luna a opta, a avut nevoie de îngrijiri medicale când a auzit teribila veste.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi