Interlopii şi „Împăratul“ Uţu refuză condamnarea la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de astăzi, când se face comunicarea sentinţelor, avocaţii celor condamnaţi pregătesc apelurile clienţilor lor. Aceştia au la dispoziţie zece zile pentru a depune recurs la Curtea de Apel Timişoara.

După ce ieri judecătorul a dat citire sentinţelor în procesul în care Clanul „Împăratului” Uţu Rohozneanu a fost judecat pentru constituire de grup infracţional, tâlhărie, loviri şi alte violenţe, şantaj şi chiar tentativă de omor, astăzi decizia instanţei va fi comunicată tuturor membrilor grupării infracţionale. Aceştia au la dispoziţie 10 zile de la data comunicării pentru a contesta decizia instanţei arădene la Curtea de Apel Timişoara.

Nemulţumiţi de pedepse

Sentinţele dispuse de instanţa arădeană i-au luat prin surprindere pe majoritatea celor prezenţi la şedinţă. „Nu am ce declara. Şi aşa sunt foarte bolnav, iar acum îmi e foarte rău. Lăsaţi-mă în pace”, a declarat Gheorghe Belei, condamnat la opt ani de închisoare pentru aderare la grup infracţional, şantaj, tâlhării şi complicitate la tentativă de omor. Cea mai afectată a părut a fi soţia lui Alexandru Bundea, condamnat la 12 ani de închisoare. „Nu este posibil aşa ceva”, a izbucnit aceasta în plâns.

„Nu am discutat cu clientul meu, încă, dar este normal să atacăm sentinţa cu apel, aşa că o vom face. Considerăm că pedeapsa este exagerată raportată la contextul în care se presupune că s-au comis faptele”, a declarat avocatul Marius Ioniţă, apărătorul lui Uţu Rohozneanu.
Dan Iovănaş, avocatul lui Marius Datcu, zis Belmondo, care a primit cinci ani de închisoare, a declarat în această dimineaţă, pentru „Adevărul de Seară“, că va depune apel în numele clientului său. „Nu sunt probe pentru toate faptele reţinute în sarcina clientului meu. În plus, există mai multe aspecte de nelegalitate în decizia instanţei, pe care le vom discuta la apel”, a explicat avocatul.

Pregătirea recursului

Acesta îi mai reprezintă şi pe Ovidiu Orădan, Edmond Misarăş, zis Edy Naposim,  şi Daniel Drăgulescu, şi pentru aceştia urmând să conteste parţial sau total decizia instanţei arădene. „În cazul lui Drăgulescu suntem mulţumiţi că a fost achitat pentru complicitate la tentativă de omor, dar a primit pedeapsa maximă, de doi ani, pentru loviri şi alte violenţe. Această pedeapsă o vom contesta”, a mai explicat Dan Iovănaş.

Justiţia şi-a spus cuvântul

Şeful  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Arad, procurorul de caz  Dan Ilarie, a declarat că e mulţumit de faptul că justiţia şi-a spus cuvântul. „Eu mi-am făcut doar datoria. La rândul său, judecătorul de caz a aplicat legea şi asta este tot ceea ce contează. Nu am nimic altceva de comentat cu privire la sentinţe”, a mai declarat  procurorul Dan Ilarie, în această dimineaţă, pentru „Adevărul de Seară“. Rechizitoriul întocmit de procuror în   acest caz a ajuns la  24 de volume.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort