FOTO Pod peste Mureş, de peste două milioane de euro, inaugurat la Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul pod peste Mureş construit în Arad în ultimele decenii a fost inaugurat miercuri seară, fiind destinat doar pietonilor şi bicicliştilor. Construirea podului pietonal a costat 2,3 milioane de euro, bani asiguraţi din bugetul local, şi a început în urmă cu doi ani.

Podul are o lungime de peste 200 de metri, iar arhitectura este marcată de piloni înclinaţi spre albia Mureşului şi de cabluri metalice de susţinere, întreaga structură fiind iluminată arhitectural cu lămpi economice.

La evenimentul de miercuri seara au participat câteva sute de arădeni. Aceştia au putut intra gratuit pe ştrand, unde a fost organizată o petrecere.

Primarul Gheorghe Falcă a declarat că în următoarea perioadă se vor lansa proceduri pentru construirea altor poduri şi pasarele care să lege malurile Mureşului în mai multe locuri din oraş.

”Mureşul este o binecuvântare pentru Arad, dar în aceaşi timp este un obstacol pentru relaţia umană. E nevoie de cel puţin un pod nou, dar şi trei pasarele pietonale în zona Cetăţii Aradului”, a spus Falcă.

Inaugurarea investiţiei s-a încheiat cu jocuri de artificii, lansate de la baza noii construcţii.

Vă mai recomandăm: FOTO A fost inaugurat la Timişoara cel mai mare pod din PET-uri din lume. Capitala Banatului a bifat o nouă premieră mondială

Al doilea pod al Pasajului Mihai Bravu va fi inaugurat peste o lună şi jumătate

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”