FOTO Jurnalişti, profesori, sportivi şi doctori, premiaţi la a treia ediţie a Galei Premiilor ARQ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câştigătorii au fost premiaţi în cadrul unei gale

Personalităţi ale Aradului, din diferite domenii, au fost premiate în cadrul Galei Premiilor ARQ, eveniment ajuns la cea de-a treia ediţie.

Oameni din mediul academic, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, directori de instituţii, personalităţi marcante ale oraşului şi judeţului Arad au venit pentru a lua parte la eveniment, dar şi pentru a-şi ridica premiile câştigate în cadrul concursului Premiile ARQ.

Directorul ARQ.RO, Glad Varga, a ţinut să îi felicite pe câştigătorii categoriilor participante la Premiile ARQ, dar şi pe toţi cei înscrişi în competiţie.

„În acest an a fost o competiţie mai acerbă, cu bătălii pe muchie de cuţit la câteva categorii ale Premiilor ARQ. Doresc să îi felicit pe cei care au reuşit să câştige în această competiţie, dar şi pe toţi cei peste 700 de competitori care s-au înscris. La această a treia ediţie am avut nu mai puţin de 69 de categorii la care s-a concurat. Mă bucur că acest concurs a angrenat foarte multă lume din diferite domenii de activitate. Rezultatele obţinute de concurenţi sunt urmare a popularităţii pe care o au în rândul cititorilor ARQ şi pot să vă asigur că nu sunt deloc puţini”, a spus Glad Varga.

Zeci de arădeni au fost premiaţi, în urma unui concurs de popularitate, de către arădeni, cei mai buni dintre aceştia fiind prezenţi la Gală.

Vă mai recomandăm: Raluca Ada Popa, Studentul Român al Anului la Gala LSRS: „Cred că pot să ajut mai mult din afară decât lucrând din România”

Gala Studenţilor Români din Străinătate: 200 de tineri concurează pentru titlul de Studentul Român al Anului în Străinătate

Mai multe pentru tine:
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”