FOTO Două zile de sărbătoare pentru poliţiştii arădeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua Politiei Romane, care se sărbătoreşte în fiecare an, la 25 martie, a fost prilej de sărbătoare şi pentru poliţiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.

În acest sens,  au fost organizate mai multe activităţi  care să marcheze însemnatatea acestei zile. Luni, 24 martie, la sediul  IPJ Arad  a avut loc  Ziua Portilor deschise, prilej cu care, sute de aradeni, foarte mulţi elevi şi tineri, au vizitat sediul Politiei având posibilitatea să vadă „live” dotarile logistice cu ajutorul carora isi desfasoara activitatea, politistii.

În data de 25 martie, în sala festivă a inspectoratului a avut loc ceremonia avansarilor în grad, premierea celor mai buni politişti-sportivi, câstigatorii competiţiilor sportive la fotbal, tir, tenis de masă, şah, organizate cu aceasta ocazie de  către I.P.J. Arad şi Asociaţia Sportiva Arpolis, a poliţiştilor arădeni care au reprezentat instituţia, în misiuni internaţionale, precum şi cei mai pricepuţi jurnalişti la Cupa presei la TIR.

„De asemenea, au fost premiaţi  cinci poliţişti care au fost nominalizaţi la cele patru categorii pentru premiul de „Politiştul de onoare al judeţului”. Astfel, la categoria Ordine Publică, a fost desemnat agent şef Flavius Măcinic, la categoria Judiciar-Inspector principal Marius Trif, la categoria Structuri de suport-Sinsp. Cosmin Miclăuş şi Cms. Mihaela Roman, iar premiul special a fost acordat Comisarului şef Adrian Şimon. În semn de preţuire a comunităţii din care fac parte şi o servesc poliţiştii, au fost acordate şi cinci diplome pentru spirit civic”, a declarat comisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.

Concomitent, pe platoul din Piaţa Avram Iancu,  poliţiştii au pregătit arădenilor, o prezentare a dotării si tehnicii folosite în activităţile de zi cu zi, aici fiind  expuse autoturismele din dotarea IPJ Arad , VW, Dacia Logan, autospeciala folosită de către Serviciul de Acţiuni Speciale, Laboratorul Criminalistic. Poliţiştii de la Serviciul de acţiuni speciale, „mascaţii”cum sunt ei cunoscuţi  au  efectuat exerciţii demonstrative, de autoapărare şi intervenţie.

Vă mai recomandăm: FOTO Cum au sărbătorit la Botoşani, Ziua Poliţiei Române, poliţiştii americani şi basarabeni

Peste 130 de poliţişti avansaţi la Olt de Ziua Poliţiei
 

Mai multe pentru tine:
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Echipa publicației germane Die Welt din Ucraina, lovită de un atac rusesc cu drone. Trei persoane au fost rănite
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
Un primar PSD, reținut după ce a bătut doi adolescenți. Edilul susține că situația a fost exagerată
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale