Foştii angajaţi IMAR au cerut în instanţă vânzarea locuinţelor de serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bunurile fostului colos arădean au ajuns chilipir pentru ca societatea să poată plăti oamenilor restanţele la salarii. Foştii angajaţi ai fabricii de mobilă au cerut în instanţă vânzarea locuinţelor de serviciu, iar în această lună are loc prima licitaţie.

A fost nevoie să treacă aproape trei ani pentru ca foştii meseriaşi într-ale lemnului de la fostul colos de mobilă arădean să spere că îşi vor vedea banii înapoi. După ce s-au războit cu societatea prin tribunale, după ce şi-au spus păsurile chiar şi la CEDO, acum IMAR-ul este nevoit să-şi ciopârţească averea pentru a-şi plăti datoriile. Mai exact, o parte din bunurile societăţii vor fi scoase în această lună la licitaţie pentru plata celor peste 700.000 de lei către foştii angajaţi.

Nu mai puţin de 16 garsoniere, un teren intravilan de circa 2.400 de metri pătraţi, dar şi un cămin de nefamilişti vor fi vândute pentru a readuce liniştea foştilor angajaţi.
„Am fost contactat pentru toate bunurile care vor fi scoase la vânzare, dar momentan nu s-a vândut niciun caiet de sarcini. Probabil toată lumea aşteaptă, pentru că până în data de 26 iulie se mai pot face înscrieri. Din banii care vor rezulta în urma vânzării acestora, va putea fi recuperată întreaga sumă pe care societatea o datorează foştilor angajaţi, adică peste 700.000 de lei”, a declarat Virgil Culda, liderul sindicatului IMAR SA. Preţurile bunurilor care vor fi vândute la licitaţia care va avea loc pe 28 iulie sunt, în schimb, adevărate chilipiruri. „Raportat la preţul pieţei, preţurile acestor proprietăţi sunt de bun simţ. De exemplu, terenul aflat în zona Poliţiei va fi scos la vânzare la un preţ de 469.000 de lei, adică la circa 58 de euro pe metru pătrat”, a mai spus Culda.

Angajaţii, în stand-by


Cei peste 600 de foşti şi actuali angajaţi aşteaptă acum cu sufletul la gură ca întreaga tevatură, creată încă din 2009, să ia sfârşit, mai ales că pentru mulţi dintre cei care au ieşit pe porţile fabricii şansele de reangajare au scăzut drastic. „Nimeni nu te mai angajează la vârsta asta. În fiecare lună venim de câte două ori la fabrică să vedem ce se întâmplă, ce noutăţi mai sunt. Încercăm să tragem cum putem până la pensie”, a spus Gheorghe Varna, un fost angajat al fabricii de mobilă.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța