Fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor: „Autostrada de la Nădlac la Constanţa, gata după 2020!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eusebiu Pistru spune că tronsonul dintre Râmnicu Vâlcea şi Piteşti ridică cele mai mari probleme  FOTO arhivă

Fostul secretar de stat din Ministerul Transporturilor, PDL-istul  arădean Eusebiu Pistru este neîncrezător că actuala guvernare va face „prea mare brânză” în ceea ce priveşte finalizarea autostrăzii care să lege Nădlacul şi Constanţa.

Pistru consideră că şi termenele avansate de Guvern pentru tronsonul cuprins între frontiera cu Ungaria şi Arad sunt nerealiste, şi că cel mai devreme lucrările vor fi finalizate anul viitor.

„Asta în condiţiile în care Ponta susţinea, în vizita efectuată recent pe şantierul de la Nădlac, că în decembrie va fi gata cel puţin lotul întâi. Sunt nişte termene nerealiste, mai ales că lotul II nu are nici constructor. Sunt promisiuni electorale pe care cu siguranţă nu le va îndeplini, iar termenele reale vor fi abia după alegeri”, a declarat Eusebiu Pistru.

În privinţa Coridorului IV pan-european, Eusebiu Pistru spune că tronsonul dintre Râmnicu Vâlcea şi Piteşti ridică cele mai mari probleme, întrucât vechiul studiu de fezabilitate trebuie refăcut.

„După ce va fi terminat noul studiu de fezabilitate, în jumătate de an sau chiar un an se va trece efectiv la licitaţii. Dacă facem un calcul simplu, licitaţia poate fi şi în 2016. În plus, această lucrare e foarte grea şi este estimată la peste trei miliarde de euro, iar banii reprezintă o problemă foarte mare. În consecinţă vom putea circula de la Nădlac la Constanţa după 2020, în cel mai fericit caz”, a mai completat Pistru.

Vă mai recomandăm: Exproprieri pentru Autostrada Transilvania – 0,46 de bani pe metrul pătrat. Ce spune prefectul

Clujenii din Gilău, localitate pe unde va trece un tronson al Autostrăzii Transilvania, au primit între 0,13 bani şi 0,46 de bani pe metrul pătrat de teren expropriat. Sesizat de mai mulţi cetăţeni nemulţumiţi, Gheorghe Vuşcan, le transmite: „am primit asigurări că Legea se respectă”.

FOTO Autostrada Lugoj – Deva: cât au lucrat constructorii loturilor 3 şi 4 în primele trei luni de la startul proiectului

Autostrada Lugoj – Deva se conturează pe loturile trei şi patru, între limita judeţului Timiş cu Hunedoara şi localitatea Şoimuş, apropiată de municipiul Deva. Stadiul construcţiei autostrăzii este mai avansat pe tronsonul 4, Deva – Ilia, unde proiectul a demarat în luna martie.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete