Fiscul îngreunează lupta angajaţilor IMAR. Războiul datoriilor se apropie de sfârşit.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Datoriile la stat ale fabricii de mobilă din Arad amână planurile foştilor salariaţi de a-şi recupera banii. La adunarea celor trei creditori ai fostului colos de mobilă, Fiscul arădean s-a opus vânzării bunurilor fabricii, din cauza garanţiilor.

După ce fabrica de mobilă a fost târâtă în tribunale pentru neplata drepturilor salariale, Finanţele fac iar opoziţie, de această dată la decizia de a scoate la vânzare bunurile societăţii. „S-a votat împotriva valorificării acestor bunuri, considerând că cererea nu se încadrează în dispoziţiile articolului 39 din Legea 85. Ei pot cere vânzarea doar creditorilor garantaţi, adică nouă, pentru că atunci când vor fi vândute, societatea trebuie să-şi achite prima oară datoriile către stat”, a spus Călin Arusti, purtătorul de cuvânt al Fiscului.

Se pregătesc de licitaţie

Fiscul s-a opus vânzării, dar săptămâna viitoare se vor întocmi caietele de sarcini pentru licitaţie. „Nu ştim când va avea loc licitaţia bunurilor. Cât priveşte preţurile de pornire, probabil se va pleca de la valoarea de lichidare, care este aproape de valoarea pieţei”, a explicat Ştefan Dinu, administratorul judiciar al societăţii. Foştii angajaţi ai societăţii speră că, în câteva luni, acest război al datoriilor se va finaliza. „Întrebarea pe care eu o pun acum este, ce ar mai trebui să facem în plus pentru ca oamenii să-şi recupereze banii? Avem senţinţă dată de un an şi ceva, iar în afară de banii pe care îi merităm, noi nu am cerut un leu dobândă”, a declarat Virgil Culda, liderul sindical al IMAR.

Au ajuns în situaţii disperate


Gyorgy Boloni, de 57 de ani, din Sântana, angajat al IMAR-ului, a trecut prin toate schimbările pe care fabrica le-a suferit. „De 30 de ani fac naveta la lucru, iar acum am ajuns să nu-mi mai permit nici măcar biletul de tren. Fac naveta cu naşul acum, mai adun fier pe care-l vând, măcar să îmi permit drumul până la lucru”, a spus Gyorgy Boloni.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026