Filarmonica de Stat va avea ascensor şi rampe pentru persoane cu dizabilităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Palatul Cultural Arad FOTO arhivă

Filarmonica de Stat Arad va beneficia în curând de lucrări de reabilitare. În acest sens, reprezentanţii  Primăria Muncipiului Arad au anunţat că vor demara  procedura de achiziţie pentru  executarea lucrărilor de reabilitare.

Lucrările de la filarmonică  vor cuprinde reabilitarea învelitorii, a faţadei principale şi a sălii de concert. În   sala de  concert, printre altele,  vor fi  consolidate zona scenei, a pardoselii, vor fi făcute finisaje la tâmplărie, la vitralii si  la picturile  murale, dar şi la holuri, scări, sala mică de concert  şi subsol.

De asemenea, vor fi montate un ascensor şi rampe pentru persoane cu dizabilităţi  şi se vor face lucrări parţiale la acoperiş, la faţada principală şi în curţile interioare si  va fi amenajat   iluminatul arhitectural al clădirii. Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 18.624.068 de lei, fără TVA. Ţinand cont de faptul că valoarea estimată în euro este de  4.172.151 de euro, adică mai mică decat pragul valoric de 5 milioane de euro, conform legii, procedura de achiziţie  aleasă este  cerere de oferte. Durata de execuţie este de 24 de luni, iar finanţarea obiectivului de investiţie se va face multianual.

Pornind de la necesitatea reabilitării clădirii Palatului Cultural, respectiv  a zonei unde  funcţioneză Filarmonica de Stat, Municipiul Arad a achiziţionat încă din anul  2009,  proiectul tehnic de execuţie. Până acum, lucrările au fost făcute  pe etape şi au avut prioritate  cele de reparaţii la  acoperişul sălii festive,  turnul central şi aripile laterale ale turnului, iar odată cu demararea acestei proceduri de achiziţie vor fi reparate şi învelitoarea, faţada şi sala de concerte.

„Palatul Cultural este unul dintre cele mai importante edificii din Arad. Reabilitarea lui  reprezintă  una din priorităţile municipalităţii în acest an, mai ales în contextul în care Aradul şi-a  anunţat  intenţia de a deveni capitală culturală europeană. Puţine oraşe din Romania, chiar şi din Europa, se pot mândri cu un asemenea monument istoric, de aceea consider că este datoria noastră, a comunităţii locale,  să reabilităm şi să punem în valoare această bijuterie arhitecturală’’, a declarat primarul municipiului Arad Gheorghe Falcă.

Vă mai recomandăm: Un scandal uriaş din urmă cu 100 de ani. Palatul Culturii - "o matahală clădită într-un pretins stil gotic". Parlamentarii de Iaşi, desfiinţaţi de presa locală

Palatul din Alba Iulia care l-a găzduit pe Mihai Viteazul în 1600 va fi transformat într-un centru cultural-administrativ

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie