Expoziţii, lansări, vernisaj de pictură, la cei 25 de ani de la înfiinţarea Consiliului Judeţean Arad FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliului Judeţean Arad a marcat prin diferite manifestări 25 de ani de la înfiinţare. Astfel, s-au organizat o serie de evenimente culturale şi administrative, pe parcursul a trei zile.

A avut loc o dublă expoziţie tematice, care ilustrează, pe de o parte, istoria şi tradiţia Aradului în domeniul transportului de persoane, iar pe de altă parte machete şi picturi ale unor clădiri simbol. Consiliul Judeţean găzduieşte o colecţie de zeci de machete – tramvaie, autoturisme, locomotive, vagoane, avioane, chiar şi macheta primului tramvai arădean tras de cai, o expoziţie „semnată” de arădeanul Ioan Popoviciu –, cât şi o a doua expoziţie, „Patrimoniul cultural construit al Aradului”, care prezintă machete şi picturi ale unor clădiri simbol, cum ar fi: Palatul Szantay, Palatul Neuman, Palatul Andrenyi, Palatul Rozsnyai, Biserica Evanghelică Lutherană, Biserica Romano-Catolică a Ordinului Minoriţilor, Catedrala Ortodoxă Română, Biserica Reformată, Biserica Franciscană, Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, Colegiul Economic sau Preparandia. 

Lucrările au fost realizate de către elevii claselor XI B şi XI C, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi" Arad, sub îndrumarea doamnei profesor Aniela Fîciu, fost consilier judeţean.


Apoi, în sala „Vasile Goldiş”, în prezenţa a 100 de invitaţi, a fost lansat volumul „Generaţiile administraţiei de tranziţie”, care prezintă, pas cu pas, an cu an începuturile, dezvoltarea, proiectele şi realizările Consiliului Judeţean. Evenimentul a fost moderat de Doru Sinaci, directorul Centrului Cultural Judeţean şi de colegul nostru Teofil Grădinaru, care au făcut prezentarea cărţii. Iustin Cionca, preşedintele în funcţie al Consiliului Judeţean, a salutat apariţia acestei cărţi, care ilustrează întreaga activitate a instituţiei, de-a lungul celor 25 de ani.


Un mesaj de suflet l-a transmis arh. Gheorghe Seculici, cel care a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, iar peste timp, a proiectat actualul sediu al instituţiei. În alocuţiunea sa, Gheorghe Seculici a explicat modul în care a fost gândită clădirea, nu doar ca operă arhitecturală de sine stătătoare, ci inclusă într-un plan care cuprinde întreaga zonă. Având Consiliul Judeţean ca reper major, această zonă a fost gândită ca un al doilea pol al oraşului. În această prezentare şi-a găsit loc inclusiv Monumentul Marii Uniri, care ar urma să fie amplasat în locul în care este situat acum sediul Uniunii Artiştilor Plastici.

FOTO Claudia Untaru

În carte sunt prezentaţi preşedinţii care au condus, de-a lungul timpului, instituţia, de la Dan Ivan – primul preşedinte, care a avut două mandate – până la Iustin Cionca, preşedintele actual. De asemenea, sunt nominalizaţi vicepreşedinţii, consilierii judeţeni, cât şi – ca o paralelă în timp – primul aparat de specialitate (cel din 1992), respectiv actualul aparat de specialitate. Nu lipseşte din carte nici o prezentare a marilor investiţii, o „carte de vizită” a instituţiilor subordonate, iar aceste informaţii sunt însoţite de ilustrate, unele dintre ele inedite, care văd abia acum lumina tiparului. Este o carte reprezentativă, care arată tot drumul parcurs de Consiliul Judeţean, de la înfiinţarea sa de acum 25 de ani – în plin pionierat al democraţiei – până acum, când derulează proiecte de sute de milioane de euro.

FOTO Claudia Untaru

Apoi a avut loc un vernisaj de pictură, în memoria celui ce a fost Mihai Takacs. Picturile reprezintă peisaje ale Aradului contemporan şi sunt expuse în foaierul Consiliului Judeţean. Cu acest prilej a fost lansat şi un album, intitulat „Hibernal”, conţinând picturi despre iarna arădeană ale aceluiaşi autor. În cadrul festivităţilor de astăzi au fost acordate diplome celor mai longevivi angajaţi ai instituţiei, foştilor directori şi administratorului public, domnul Gheorghe Stoian.

Nu a lipsit nici şedinţa festivă, în cadrul căreia preşedinţii şi vicepreşedinţii instituţiei au primit plachete aniversare pentru contribuţia lor la dezvoltarea judeţului Arad.

Consiliul Judeţean Arad a fost condus, pe parcursul celor 25 de ani de existenţă, în ordine cronologică, de şapte preşedinţi: Dan Ivan, mandatele 1992-1996, 1996-2000, Caius Parpală, mandatul 2000-2004, Gheorghe Seculici, perioada 2004-2005, Iosif Matula 2005-2008, Nicolae Ioţcu, perioada 2008-2012 şi 2012-2015, Adrian Ţolea – 2015-2016, Iustin Cionca, din 2016 şi până la momentul actual. Fiecare dintre aceştia a condus destinele acestei instituţii şi a marcat evoluţiajudeţului, prin definirea priorităţilor în realizarea proiectelor de investiţii, construcţia infrastructurii sociale, culturale şi economice locale. Aradul a fost consistent amprentat de capacitatea de mobilizare şi viziunea administrativă a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean (CJA), de relaţia acestora cu aparatul administrativ propriu, cu primarii din judeţ şi cu primarul municipiului Arad, în decursul celor 25 de ani. De numele fiecărui preşedinte al Consiliului Judeţean Arad se leagă cel puţin un proiect major de dezvoltare locală.

Vă mai recomandăm: Monumentul-simbol al Slatinei şi istoria sa de doar 24 de ani. Statuia lui A.I. Cuza care a fost montată la Utilaj Alimentar

FOTO VIDEO  Slătinenii, la sarmale înainte, la festivităţi înapoi

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare