Elevii Liceului „Dimitrie Ţichindeal” s-au întâlnit cu poliţiştii arădeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii arădeni au fost, zilele acestea, oaspeţii clasei a IX-a B de la Liceul „Dimitrie Ţichindeal”. Prezenţi la această unitate de învăţământ, reprezentanţii Serviciului Poliţiei Rutiere Arad le-au prezentat elevilor legislaţia referitoare la circulaţia pe drumurile publice.

S-a vorbit despre mopedele care pot fi conduse şi de la vârsta de 14 ani şi despre modul în care aceştia trebuie să circule, atât în calitate de pietoni dar şi în calitate de biciclişti, mopedişti sau pasageri.

,,Poliţiştii rutieri le-au explicat elevilor prevederile legale în acest sens şi le-au exemplificat cu diferite imagini, cazuri în care victime ale unor accident grave de circulaţie au fost adolescenţi de vârsta lor”, spune Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Elevii au avut apoi ocazia să vadă autospeciala dotată cu aparat radar, folosită de Poliţa Rutieră, poliţiştii oferindu-le explicaţii despre funcţionalitatea acesteia.

Poliţiştii spun că acţiunea preventivă  de la Liceul „Dimitrie Ţichindeal” Arad a fost una deosebit de interactivă, semn că elevii au fost interesaţi de toate aspectele prezentate de poliţiştii arădeni, astfel încât şi în perioada următoare vor mai avea loc astfel de activităţi.


Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare