Despre celebritate şi riscurile ei, la fARAD. Festivalul se va desfăşura la începutul lunii octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cinema Arta FOTO arhivă Adevărul

fARAD, aflat la cea de-a 4-a ediţie, se va desfăşura în perioada  4-8 octombrie 2017 şi îşi propune o selecţie de documentare valoroase, multe dintre ele în premieră în România şi în prezenţa autorilor.

Va fi un laborator dedicat tinerilor documentarişti, conferinţe, dezbateri şi, nu în ultimul rând, o ambianţă vie, conectivă şi inspirată, spun organizatorii.

Festivalul se va desfăşura anul acesta în perioada 4-8 octombrie la Cinema Arta. O noutate a ediţiei actuale sunt proiecţiile de la Cinematograful Grădişte, una dintre sălile de film relansate în 2017 la iniţiativa Primăriei Municipiului Arad.

„Inedit în peisajul naţional, festivalul explorează forme cinematografice diverse de reprezentare a realităţii, iar tema celei de-a 4-a ediţii este Celebritatea. În cuvintele Monei Nicoară, director artistic fARAD: «Ce este celebritatea? Să îţi faci un nume, să ai renume, să te consideri un star. Renumele este, de fapt, o ficţiune, un alias, o mască. Atunci când autorii de film documentar vor să deconstruiască ficţiunea celebrităţii, se întâmplă să compună alte ficţiuni»”, spune Mona Nicoară, director artistic.

Filmul de deschidere, Risc (regizat de Laura Poitras, al cărei CitizenFour, premiat cu Oscar, a fost prezentat la fARAD acum doi ani), face doar în aparenţă portretul lui Julian Assange, fondatorul Wikileaks. De fapt, documentarul e o poveste neliniştitoare despre relaţia fiecăruia dintre noi cu celebritatea şi a riscului de a cădea în plasa propriei iluzii despre sine. Filmul a avut premiera la Cannes şi este un candidat serios laviitoarele Oscaruri. Erin Casper, monteurul filmului, este doar unul dintre invitaţii speciali de la fARAD.

Festivalul va aborda şi alte ipostaze ale notorietăţii: de la ascensiunea clasică a unor vedete din fotbal şi muzica pop (Zlatan sau ABBA) şi un thriller despre pericolele faimei în Coreea de Nord (Despotul şi îndrăgostiţii), până la o meditaţie asupra relaţiei dintre singurătate şi celebritate (Tokyo Idols) sau o tragicomedie despre amestecul îmbătător de politică, sex şi mass-media din Statele Unite (Weiner).

Printre evenimentele speciale fARAD 2017 se numără şi conferinţa Excepţia culturală sau de ce nu vrem ca Pinocchio să se înece, susţinută de Corina Şuteu, fost Ministru al Culturii, joi, 5 octombrie, de la ora 16.30, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Termenul de „excepţie culturală” este un concept politic al anilor ‘80, a cărui revenire în aria publică europeană s-a petrecut în anii ‘90 şi 2000 cu prilejul reluării  negocierilor Tratatului de liber schimb între Europa şi SUA. Cum a luat naştere acest concept, cine „l-a inventat”, ce consecinţe benefice are el asupra supravieţuirii diversităţii culturale, de ce este mereu filmul pe masa negocierilor comerciale între SUA şi Europa – sunt câteva dintre întrebările pe care le va adresa conferinţa.
 

Iniţiat şi dezvoltat ca un eveniment dedicat educării prin imagine a publicului, dar şi revitalizării interesului pentru filmul de artă, fARAD a fost lansat în 2014 la iniţiativa Corinei Şuteu, preşedintele festivalului,şi a Film ETC., în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad. Festivalul se află sub patronajul Primăriei Municipiului Arad şi este produs şi curatoriat de Asociaţia Film ETC. (producător general Oana Radu şi consultant programare Mihai Chirilov). Direcţia artistică a festivalului aparţine Monei Nicoară. Partenerii festivalului sunt 111 Film (Eugen Lumezianu) şi Asociaţia Culturală pentru Educaţie prin Artă. Pentru ediţia 2017 a Laboratorului fARAD, Asociaţia Culturală pentru Educaţie prin Artă a primit sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

Vă mai recomandăm: Peste 1.500 de spectatori au participat la festivalul de film documentar, hibrid şi experimental fARAD

Trei zile de film documentar, la Cinema Arta

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete