Cum s-au trezit sătenii din Zărand eroii unei anchete internaţionale despre achiziţii mafiote de terenuri fără să aibă habar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Este vorba despre o anchetă făcută la Zărand

O investigaţie realizată de „Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie“, în colaborare cu DE Correspondent (Olanda) şi publicată pe EU Observer, prezintă sate româneşti cu atmosferă sumbră, în care oamenii sunt aproape sechestraţi şi forţaţi să-şi vândă terenurile. În unul dintre sate au mers şi reporterii „Adevărul“.

Locuitorii din comuna arădeană Zărand s-au trezit eroi într-o anchetă jurnalistică apărută în presa din Occident, care face referire la anumite achiziţii de terenuri prin mijloace mai puţin legale, care ar fi făcute de gigantul bancar olandez Rabobank în mai multe sate din România. 

Investigaţia arată practici mafiote (oameni luaţi pe sus, duşi la oraş, băgaţi într-o cameră prost luminată şi puşi să semneze), iar personajul principal, martorul Mircea Necrilescu, prezentat ca fiind chiar din comuna Zărand, este conturat ca un personaj extrem de speriat de lucrurile necurate petrecute în satul lui. Pe scurt, Necrilescu povesteşte, în investigaţia amintită, că Rabo Farm, fondul de investiţii al Băncii Rabobank, a acaparat, prin intermediul unui intermediar, mai multe terenuri, fără ca posesorii să ştie ce se întâmplă sau să primească vreun ban. 

Reporterul „Adevărul“ a mers în localitatea Zărand, în încercarea de a reconstitui faptele. În primul rând, numele de Mircea Necrilescu nu spune nimic în comuna Zărand, deşi jurnaliştii occidentali susţin că e din localitate (este posibil să fi fost folosit un alt nume decât cel real, dar acest lucru nu este precizat în articol). 

Relatările cu privire la anumite practici de ducere cu forţa a unor locuitori în faţa unui notar nu sunt cunoscute în comună şi nici la autorităţile în măsură să le rezolve, adică Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad.  

Reacţia localnicilor

În comuna Zărand trăiesc aproximativ 2.300 de oameni, dintre care în localitatea centru de comună – 1.200. Gheorghe Ciprian Pop, consilier local care deţine atribuţiile de viceprimar în comuna Zărand, s-a arătat şocat de cele relatate.

„Este ciudat ceea ce îmi spuneţi. Eu unul nu cred că cineva putea să ia cu forţa de acasă oameni şi să îi ducă în faţa unui notar pentru a-şi vinde terenurile. Nu am auzit şi nici nu cred că este real acest lucru. În ceea ce priveşte persoanaMircea Necrilescu, nu ştiu să locuiască în comuna Zărand, iar eu sunt născut şi crescut aici de 38 de ani“, spune Gheorghe Cristian Pop. Mai mult, Pop precizează că Rabobank sau Rabo Farm nu deţin terenuri în comuna arădeană, deşi investigaţia arată că Rabo Farm a cumpărat peste 140 de hectare în Zărand din 2012 până în prezent.

„Nu cred că s-a întâmplat în Zărand aşa ceva. Poate în altă parte, dar aici nu am auzit despre nimeni care să spună că a fost luat cu forţa şi dus să îşi vândă terenul. De Mircea Necrilescu nu am auzit. Sunt sută la sută convins că nu este din comuna noastră. Eu sunt localnic şi trăiesc aici de când m-am născut“, explică Cornel Tamaş, un localnic în vârstă de 61 de ani.„Nu este adevărat. Cineva v-a informat greşit. Vă daţi seama că, dacă se întâmpla aşa ceva, afla toată comuna, chiar toată ţara“, spune şi Ioan Barna, un sătean în vârstă de 60 de ani.

„Eu discut zilnic cu oamenii care vin la magazin la noi, dar nu am auzit pe cineva să spună despre oameni duşi cu forţa să vândă terenuri“, adaugă şi Floare Apopei, în vârstă de 45 de ani.„Eu sunt născut şi crescut în Zărand, dar aşa ceva nu am auzit. Au fost alte probleme cu terenurile la noi în comună, dar nici chiar aşa. Nu am auzit niciodată despre Necrilescu Mircea“, susţine Aurel Costea, în vârstă de 56 de ani. 

Vă mai recomandăm:

Scandal în Consiliul Local pentru un teren a cărui vânzare a făcut obiectul unui dosar DNA

VIDEO Gloria Buzău a pierdut pe teren propriu partida cu Rapid Bucureşti

Mai multe pentru tine:
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți